Investitori italieni la Arad

Investitori italieni la Arad
Investitori italieni la Arad
ARAD – La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iosif Matula, va fi prezentă în judeţul Arad, în perioada 29-30 martie, o delegaţie de oameni de afaceri şi investitori din Provincia Autonomă Trento, Italia.

Delegaţia va fi condusă de Dante Pasqualini, Preşedintele Asociaţiei Constructorilor din Trento şi membru în Asociaţia Naţională a Constructorilor Italieni. Scopul vizitei este acela de a lua contact cu realităţile judeţului Arad din punct de vedere investiţional, motiv pentru care delegaţia va avea o întâlnire cu autorităţile judeţene, precum şi cu primarii celor mai importante localităţi din judeţul nostru.

Totodată delegaţia va efectua o vizită la Colegiul Naţional de construcţii şi protecţie a mediului întrucât acesta a fost beneficiarul unui volum important de îmbrăcăminte şi materiale de protecţie în construcţii.

Interes pentru Arad

Preşedintele Matula a avut o discuţie preliminară cu Luigi Zambiasi, preşedinte al Centrofor şi vechi prieten al Aradului, acesta din urmă exprimându-şi satisfacţia că investitorii italieni pot sosi direct pe Aeroportul Internaţional Arad, întrucât există zboruri directe între oraşul nostru şi Verona.

„La ora actuală există o comunitate puternică de oameni de afaceri italieni în judeţul nostru, iar rolul administraţiei locale este acela de a stimula investiţiile directe. Interesul în creştere al investitorilor străini faţă de judeţul Arad dovedeşte că autorităţile locale au înţeles foarte bine că asigurarea elementelor de infrastructură necesare începerii unei afaceri, precum şi facilităţile de acordare a terenurilor stau la baza oricărei investiţii de succces”, a declarat Iosif Matula, preşedintele CJA.

C.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !