Investitori la Sintea Mare

Investitori la Sintea Mare
SINTEA MARE – În localitatea Sintea Mare a fost concesionat un hectar de teren, în anul 1999, unui investitor din Olanda, care a construit o fabrică de confecţii textile şi care are în prezent 60 de angajaţi din localitate.

Însă, după cum ne informa primarul de Sintea Mare, Mihai Ban, autorităţile locale sunt în permanenţă căutare de investitori, fiindcă fără investiţii private substanţiale nu poate fi vorba despre o dezvoltare durabilă a unei comune.

În acest sens, edilii au gândit ca, pe terenul administrativ al localităţii Sintea Mare să cuprindă parcele pentru vânzare, în vederea dezvoltării unei Zone Industriale. Însă, astfel de investiţii au fost dirijate şi spre satele aparţinătoare de comuna Sintea Mare. La Ţipar, un investitor doreşte să valorifice apa minerală, iar la Adea s-au vândut terenuri pentru construirea unei fabrici de cosmetice, amenajarea bazei de pescuit sportiv, precum şi alte terenuri pentru dezvoltarea unor ferme zootehnice.

N.O.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !