Investitorii, ţinuţi la secret

5Comentarii
Investitorii, ţinuţi la secret
ARAD – CET Hidrocarburi este aproape pregătită să acceseze fonduri de mediu în valoare de 20 de milioane de euro.

Divizarea CET Arad în două societăţi distincte, CET Lignit şi CET Hidrocarburi, a intrat doar acum pe ultima sută de metri, cu toate că procesul trebuia să fie finalizat încă din data de 1 ianuarie 2010. Cu toate acestea, din declaraţiile conducerii celor două societăţi, divizarea este aproape finalizată, fapt ce va duce la căutarea unor investitori şi la depunerea unor proiecte pe mediu pentru atragerea unor fonduri.

După finalizarea împărţirii CET, mai rămâne un singur hop de trecut, respectiv trecerea CET Hidrocarburi din domeniul public-privat al administraţiei în cel public, lucru care se va întâmpla în prima sau a doua şedinţă de consiliul local. Odată trecută în domeniul public al primăriei, CET Hidrocarburi va încerca accederea sumei de 20 de milioane de euro pe un proiect depus pe mediu. Totodată, un investitor din Bucureşti a vizitat deja noua companie de furnizare a energiei termice şi electrice şi s-a arătat interesat de modernizarea societăţii. Cu toate acestea, momentan, totul este ţinut la secret până când divizarea va fi oficială şi CET Hidrocarburi va deveni unitate de sine stătătoare.

Se caută concurenţă

După cum a declarat de nenumărate ori, Cornel Secianschi subliniază faptul că divizarea companiei în două societăţi distincte va fi benefică pentru consumatorii finali. „Dacă se va reuşi modernizarea ambelor societăţi, cu siguranţă populaţia va avea de câştigat. După ce vor exista două societăţi de producere şi furnizare a energiei termice, pasul următor va fi scăderea preţului gigacaloriei, iar concurenţa va duce la o scădere destul de importantă şi la servicii tot mai bune oferite de societăţile de termoficare”, a mai declarat Secianschi.

A.G.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor