„Campania s-a desfăşurat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, căruia ELSA Arad îi mulţumeşte pentru ca a făcut posibil ca recoltarea de sânge să se desfăşoare în bune condiţii. Sângele colectat va ajunge la persoanele ce necesită transfuzii de sânge, precum: victimele accidentelor, cei care sunt supuşi unor operaţii dificile sau cei care necesită tratamente împotriva cancerului. Persoanele care au donat au avut parte şi de unele beneficii, cum ar fi o zi liberă la serviciu sau şcoala, 50% reducere la transportul public pentru o lună, şapte tichete de masă, consultaţie gratuită înainte de donare sau buletin de analize gratuit la cerere. Coordonatorii campaniei mulţumesc tuturor celor care au participat şi îndeamnă oamenii să se implice pe viitor în orice proiect care are ca scop salvarea unei vieţi”, ne-a declarat studenta Nadina Iosim.
"Invinge teama! Salveaza vieti!"
ARAD. Studenții ELSA din cadrul Facultății de Ştiinţe Juridice a Universității de Vest „Vasile Goldiș”, au organizat, zilele trecute, o campanie de donare de sânge cu titlul: „Învinge teama! Salvează vieţi!”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!