Invitație la drumeție pe traseul montan Brazii – Vf. Pleșu

De Andreea Pintea
1Comentariu
Invitație la drumeție pe traseul montan Brazii – Vf. Pleșu
Consiliul Judeţean, împreună cu Serviciul Public Judeţean SALVAMONT-SALVASPEO Arad lansează o nouă provocare turistică, de drumeţie în zona Brazii.

Traseul turistic propus este: Brazii – Vf. Pleșu, cu o lungime totală de 12,9 km și un timp estimat de mers de 4 ore și jumătate. Traseul are un grad mic de dificultate și necesită o pregătire fizică moderată. Cei ce vor dori să plece în această drumeție trebuie să fie echipați de drumeţie de complexitate medie (încălțăminte sport, bocanci sau ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, telefon mobil, rezerve de hrană și apă). Traseul cuprinde următoarele obiective: Biserica de lemn sec.XVIII „Sfântul Mucenic Dimitrie’”, Vf. Pleșu.

„Salvamont Arad recomandă turiștilor să nu planifice drumeții pe traseele turistice închise, riscul de accidentare sau rătăcire fiind crescut. De asemenea recomandăm prudență și o planificare atentă a drumețiilor pe toate traseele turistice din județ deoarece există posibilitatea de a întâlni arbori căzuți, ceea ce duce la prelungirea timpului normal de parcurgere a traseelor. Reamintim turiștilor că, în cazul în care întâmpină dificultăți, pot apela Dispeceratul Național Salvamont la numărul 0725.826.668 sau numărul unic de urgență 112, pentru a solicita ajutor”, punctează reprezentanții Salvamont Arad.

Sectoare închise

Traseele turistice din zona stațiunii Moneasa, Munții Codru-Moma, puternic afectate de urmările furtunii violente din după-masa zilei de 17 septembrie 2017, cât și sectorul cuprins între Vf. Diedovița și Vf. Livorscu (Creasta Principală a Munților Zarand) de pe traseul turistic Șoimoș – Cetatea Șoimoș – Creasta Șoimoșului– Creasta Principală– Căsoaia (marcaj bandă albastră), rămân în continuare închise.

Descrierea detaliată a traseului

Traseul turistic Brazii – Vf. Pleșu (marcaj punct roșu), cu o lungime de circa 12,9 km, pornește de la intersecția DJ708 cu drumul spre localitatea Brazii. Din centrul comunei, din dreptul Primăriei Brazii și a Centrului Local de Informare Turistică, traseul cotește la dreapta și după circa 300 m părăsește drumul asfaltat spre stânga, urmând un drum agricol pietruit pe o distanță de circa 1 km până la intersecția cu drumul asfaltat din satul Iacobini.

Din Iacobini traseul continuă la dreapta, traversează podul, ca la ieșirea din localitate spre DJ708, din dreptul unei troițe, să urmeze pe o distanță de circa 1,9 km un drum agricol pietruit, paralel cu Valea Sedișorului, până la intersecția DJ708 cu drumul spre satul Buceava-Șoimuș.

Din Buceava-Șoimuș traseul continuă spre stânga pe drumul din sat circa 1,8 km până la un loc de popas, unde se află și un izvor. După locul de popas, în stânga este intersectat drumul care urcă la stânga spre Biserica de lemn sec.XVIII „Sfântul Mucenic Dimitrie”.

Mai departe traseul turistic urmeză drumul,traversează satul Buceava-Șoimuș și la ieșirea din localitate părăsește drumul asfaltat, continuând culme pe un drum de exploatare, care urcă spre Vf. Fântâna lui Șarpe (719m), vârf pe care-l ocolește prin partea stânga.

Traseul trece pe lângă câteva stâne și un izvor localizat sub Vf. Fântâna lui Șarpe, după care continuă înainte pe drum până în dreptul unei poieni. Din acest punct traseul părăsește drumul care continuă să coboare spre prin vale satul Buceava-Șoimuș, traversează poiana spre stânga, după care continuă să urce prin pădure până la intersecția cu Creasta Principală a Munților Zărand. Din Creasta Principală traseul urmează linia crestei spre dreapta încă circa 500 m până pe Vf. Pleșu (726m).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor