Zilele trecute, senatorul Ioan Cristina a susţinut o declaraţie politică în plen, dar a şi adresat întrebări ministrului agriculturii. „După 26 de ani de la revoluţie, România, o ţară cu un potenţial agrar uriaş, nu are o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea agriculturii. Cred că acum, în sfârşit, există premisele necesare , iar PNL are specialişti bine pregătiţi în domeniu şi, mai ales, are voinţa politică necesară”, spune Ioan Cristina. A propos de declaraţii şi interpelări, explică senatorul „activitatea parlamentară nu înseamnă doar cifre, cu care să te lauzi, deşi, de multe ori, ele nu înseamnă nimic. În ce mă priveşte, am preferat să fiu permanent în contact cu primarii din colegiu, cu cetăţenii, pentru a vedea cu ce pot să ajut la modul real. Pentru mine, ei sunt importanţi, şi nu doar pentru că datorită lor am ajuns în Parlamentul României”. Prezent la conferinţa de presă, primarul Comunei Seleuş, Cristian Branc, a anunţat că este în faza de licitaţie ultima etapă a asfaltării tuturor străzilor comunei. Totodată, însă, a confirmat opiniile senatorului Ioan Cristina. „Unii se laudă cu cifre, cum spunea dl senator, dar i-am văzut în comună odată la patru ani, când au cerut sprijin în alegeri, după care nu au mai venit, să mă întrebe cu ce pot ajuta comuna. Din acest punct de vedere, senatorul Ioan Cristina este unul dintre puţinii care m-au ajutat în multe probleme. Şi, din câte ştiu, nu doar pe mine, ci şi pe alţi primari”, spune Cristian Branc.
Ioan Cristina: nu doar cifrele contează
Ioan Cristina: nu doar cifrele contează
Senatorul PNL vrea strategii pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
O provocare online pe care un tânăr a pus-o în practică în Oradea i-a adus un proces și o amendă penală pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
1
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
1
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
Citiți principiile noastre de moderare aici!