Ioana Ciupe, copreședinte TLDE: Tineretul ALDE apreciază curajul dovedit de mai mulți lideri PNL în a devoala dictatura din partid

De Simion Todoca
9Comentarii
Ioana Ciupe, copreședinte TLDE: Tineretul ALDE apreciază curajul dovedit de mai mulți lideri PNL în a devoala dictatura din partid
© Ioana Ciupe Foto: JA
Copreședintele la nivel național al tineretului ALDE, Ioana Ciupe, afirmă că ultimele luări de poziție ale unor lideri ai PNL dau semne încurajatoare pentru reinstaurarea democrației în România.

„Zilele acestea PNL a devenit în mod oficial un partid cu o conducere monocefală, una impusă, nu aleasă în mod democratic, așa cum se practică în orice partid politic. Astfel, s-a realizat și oficial dictatura în PNL. Noul partid creat în urma fuziunii din 2014 nu mai are nimic de-a face cu Partidul Național Liberal istoric, cu principiile apărate de vechii liberali: stat democratic, drepturile și libertățile cetățenilor.

PNL e o dictatură, iar acest lucru este afirmat fără perdea de lideri ai partidului precum doamna Varga sau domnul Pașcan, cei care au ajuns la capătul răbdării cu această conducere. Tineretul ALDE apreciază faptul că tot mai mulți reprezentanți ai PNL au curajul de a spune în mod public că această formațiune nu mai e un partid democratic și că e subjugat intereselor personale și de grup ale celor aflați vremelnic în funcții de conducere.

PNL nu mai are nicio legătura cu respectarea și apărarea principiilor democrației și liberalismului. Liberalii și toți cetățenii români care își doresc un stat democratic puternic, în care drepturile și libertățile cetățenilor sunt respectate au în ALDE partidul care și-a propus să se lupte pentru ca în România democrația să fie protejată ”, a declarat Ioana Ciupe.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor