Ion Caramitru vine cu limitele aşteptării la Arad

De Adriana Barbu
2Comentarii
Ion Caramitru vine cu limitele aşteptării la Arad
Actorul prezintă la Arad două conferinţe: „Limitele aşteptării” şi „Ce sunt aromânii pentru România”.

Eveniment de marcă la Consiliul Judeţean Arad. Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 12.00, în sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean, se vor desfăşura conferințele „Limitele aşteptării” şi „Ce sunt aromânii pentru România?”. Cine susţine evenimentul? Protagonist este actorul de teatru şi film, Ion Caramitru, director general al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, preşedinte al UNITER, fost ministru al Culturii, autor de spectacole, un mare îndrăgostit şi rostitor de poezie românească, un pilon al culturii române.

„Printre temele conferinței susținute de Ion Caramitru la Arad se numără rolul teatrului în rezistența morală până în 1989, evoluția societății românești după căderea regimului comunist, propriul său parcurs pre și postrevoluționar precum și statutul aromânilor în România”, se arată în comunicatul CJA.

Expunerea are la bază conferinţa susţinută, în 1992, în Camera Comunelor din Londra şi a fost gândită pentru a exprima respect şi recunoştinţă familiilor celor căzuţi în Revoluţie şi revoluţionarilor.

Moment muzical la marimbă

În cadrul evenimentului din 29 aprilie, cei prezenți vor avea parte și de un moment muzical susținut la marimbă de Sara Gheorghe, elevă olimpică a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad.image description



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor