Aceasta, nu doar pentru că aşa a decis grupul parlamentar PNL, respectiv conducerea partidului, ci şi pentru că, în opinia sa, justiţia trebuie lăsată să judece. „Ca de fiecare dată, PNL a decis să voteze pentru aprobarea solicitărilor justiţiei, iar eu am votat cum a decis partidul, însă nu doar pentru aceasta”, spune Ion Şcheau. Întrebat cum vede, personal, măsura arestării preventive, deputatul a răspuns că „eu consider că un demnitar, un parlamentar, nu poate susţine că are păreri personale, altele decât cele politice. Doar Victor Ponta a rămas celebru când a spus că el ca deputat votează împotriva proiectului Roşia Montană, însă ca premier îl susţine”. Faptul că deputatul Cătălin Teodorescu a rămas cu imunitatea, spune Ion Şcheau, arată că PSD „a rămas cu vechile practici de obstrucţionare a justiţiei”, mai mulţi parlamentari PSD votând împotriva ridicării imunităţii acestuia, în speranţa că vor avea şi ei susţinere când le va veni rândul. „PSD-iştii, deşi erau înregistraţi ca prezenţi la vot, nu au votat, pentru a nu se realiza jumătate plus unu din numărul celor prezenţi. Astfel că, deşi au fost 153 de voturi „pentru”, iar împotrivă doar 110, nu a fost suficient. Este una dintre manevrele favorite ale PSD” lor. În altă ordine de idei, deputatul arădean insistă asupra faptului că votul nu s-a dat pentru arestare, ci pentru ridicarea imunităţii, iar aceasta nu înseamnă neapărat că se va şi ajunge la arestare. „Noi nu decidem cine să fie şi cine să nu fie arestat, nu suntem judecători, ci doar prin vot, permitem justiţiei să decidă dacă cei vizaţi sunt sau nu sunt vinovaţi. Atât Ioan Oltean cât şi Cătălin Teodorescu au declarat că sunt nevinovaţi. Poate că justiţia va decide că Oltean este nevinovat, însă în cazul lui Teodorescu va rămâne doar suspiciunea că s-a sustras de la judecată. Prin voturile lor, PSD-iştii nu au făcut altceva decât să strice încă odată imaginea Parlamentului, dînd impresia că această instituţie, în întregul ei, nu doreşte să lupte împotriva corupţiei. Este regretabil, mai ales că acest lucru s-a întâmplat pe 09 decembrie, Ziua Internaţională Anticorupţie. Zi în care ambasadorii SUA şi Marii Britanii au vorbit exact despre faptul că România trebuie să lupte mai convingător împotriva corupţiei”, a declarat Ion Şcheau.
Ion Şcheau: PSD a rămas la vechile practici de obstrucţionare a justiţiei
Ion Şcheau: PSD a rămas la vechile practici de obstrucţionare a justiţiei
Deputatul PNL Arad, Ion Şcheau, declară că a votat pentru aprobarea ridicării imunităţii deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, la solicitarea DNA privind arestarea preventivă a celor doi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!