Ion Stegăroiu, Dr. Honoris Causa al UAV

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
2Comentarii
Ion Stegăroiu, Dr. Honoris Causa al UAV
În cadrul unei ceremonii desfășurate marți, prof. dr. Ion Stegăroiu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu”.

Sala Senatului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a fost gazda ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Ion Stegăroiu. Din comisia de laudatio au făcut parte prof.univ.dr. Ioan Radu, președintele Senatului UAV Arad, prof.univ.dr. Valeriu Ioan Franc, de la Academia Română – Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, prof.univ.dr. Gabriela Teodorescu, prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște, prof.univ.dr. Constantin Oprean, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și prof.univ.dr. Răzvan-Liviu Nistor, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Președinte al comisiei a fost prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV Arad.

În fața a zeci de profesori universitari și studenți, membrii comisiei au dat citire discursurilor de elogiere. Primul laudatio a fost rostit de către președintele Senatului UAV, prof.univ.dr. Ioan Radu care a punctat câteva din reperele biografice și profesionale ale profesorului Stegăroiu, enumerând cele mai notabile realizări ale acestuia, printre care se regăsesc zecile de cărți publicate.

Cu o bogată activitate didactică şi ştiinţifică, publicând de-a lungul timpului nenumărate cursuri universitare, cărţi de specialitate, articole în reviste internaţionale şi lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, prof. univ. dr. Ion Stegăroiu este membru al peste zece organizații științifice sau profesionale naționale și internaționale și membru în comitetele științifice de organizare ale unor manifestări științifice din România, Algeria, Canada și Mali. Este cetățean de onoare al orașului Sabric (Grecia), are o serie de mențiuni și premii AFER, o diplomă pentru întreaga activitate profesională și, începând de marți, se alătură celorlalte 87 de personalități distinse cu cea mai înaltă distincție a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

UAV1

UAV2

UAV3

UAV4

UAV6

UAV7

UAV8



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor