Ionuţ Popa: „Moment jenant, toţi suntem vinovaţi”

De Daniel Scridon
Ionuţ Popa: „Moment jenant, toţi suntem vinovaţi”
Faţă de precedentele eşecuri, când a încercat să scoată în evidenţă lipsa de valoare a unora dintre jucătorii avuţi la dispoziţie, Ionuţ Popa şi-a recunoscut partea de vină după eşecul cu CS Baloteşti şi nu i-a „mitraliat” pe băieţi.

„Îmi pare rău că la meciul de Cupă, cu Iași, nu am putut să folosesc mai mulți jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon, dar nu puteam veni în fața suporterilor cu o echipă alcătuită din rezerve sau juniori. Pentru că dacă făceam acest lucru, sigur câștigam cu Baloteşti. Mă așteptam la un joc greu, știam că vom cădea fizic și asta s-a și întâmplat. Joi, după meciul cu Iași, am avut o discuție cu jucătorii și se aflau într-o stare de oboseală din care noi, antrenorii, am încercat să îi scoatem și să-i aducem la un nivel mai bun din punct de vedere psihologic, mental, dar nu am reușit”, a spus Ionuț Popa.

Deși s-a arătat foarte dezamăgit, tehnicianul utist a susținut că nu poate fi supărat pe elevii săi: „Nu le-am spus jucătorilor nimic pentru că toată lumea este vinovată. Ei au vrut, dar nu au putut. Nu au gândit, au ales cele mai proaste soluții, n-au câștigat nici un duel unu la unu. Și nici n-am știut să profităm de vânt în prima repriză. Este jenant pentru noi să vină o echipă ca Baloteștiul și să defileze aici, e ca și cum ți-ai băga un cuțit în inimă. Meritul lor este că au reușit să profite de această stare a noastră. Băieții nu au nicio vină, încercăm să mergem mai departe”.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !