Iosif Conta – 90 de ani de la nastere

De Vasile Filip
La 14 septembrie s-au împlinit 90 de ani de la naşterea (1924) marelui dirijor şi muzician arădean Iosif Conta.

LIPOVA. Născut în comuna Bârzava de pe Valea Mureşului, cel care avea să devină cel mai apreciat dirijor român al jumătăţii a doua a secolului XX urmează şcoala generală la Bârzava, apoi face studii de muzică la Conservatorul Municipal din Arad. Dedicat total artei muzicale, se perfecţionează la Timişoara (unde a funcţionat în perioada 1940-1945 Conservatorul din Cluj), Bucureşti şi Londra, bucurându-se de aprecierea unanimă a marilor muzicieni şi dirijori Sir Thomas Beecham, Constantin Silvestri, George Georgescu si Teodor Rogalski. Din 1954 este numit la conducerea Orchestrei Naţionale Radio, în fruntea căreia va sta peste 50 de ani, însumând aproape 500 de concerte în ţară şi pe cele mai mari scene ale lumii, precum şi mii de înregistrări radio şi TV.
A avut şi o prestigioasă carieră didactică, fiind mulţi ani profesor la Academia Naţională de Muzică din Bucureşti, membru al Academiei „Tiberiana” din Roma şi membru fondator al Centrului Internaţional de Studii Muzicale. În anul 1964 i s-a decernat onorantul titlu de “Artist Emerit” al RPR, fiind apoi distins cu alte numeroase titluri de merit naţionale şi internaţionale.
S-a stins din viaţă la data de 8 noiembrie 2006 la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar.
Ar fi un gest de preţuire şi de veşnică recunoştinţă, ca în comuna sa natală Bârzava, dar şi în municipiul Arad, să fie marcată în vreun fel originea şi locuirea acestui mare fiu al plaiurilor arădene, dirijorul Iosif Conta.
JA-D.O.

Caseta
Interzis pentru un „bis”
Ca un amănunt de coloratură pur românească, în anul 1985 i s-a interzis să mai dirijeze pentru că a avut curajul de a executa cu orchestra, la un „bis” de concert, o parte din creaţia haendeliană „Mesia”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !