După ce, în 23 martie, Ioţcu a lansat petiţia „Salvați Județul Arad de cleptocrația PSD”, acesta a revenit cu o declaraţie politică în care cere sprijinul tuturor arădenilor în tentativa de a reîntregi bugetul judeţului. „Prin schimbarea formulei de alocare a fondurilor din bugetul de stat către bugetele locale, județul Arad a primit, față de 2014, cu 45 de milioane de lei mai puțin. Banii au fost alocați altor județe, în speță județelor controlate de PSD. În acest fel, Aradului i s-a făcut o mare nedreptate. Aradul nu este însă singurul județ nedreptățit. Timișoara, Sibiu, Brașov, precum și alte județe, în special din vestul României, se află exact în aceeași situație. Practic, toate județele care au avut proiecte, care au făcut investiții și au avut cele mai mari contribuții la bugetul de stat, au primit în schimb… tăieri de fonduri”, a spus Ioţcu. Acesta cere ajutorul arădenilor şi le cere locuitorilor din judeţ să se alieze împotriva abuzurilor. „Vă invit să ne unim forțele și să cerem Guvernului Ponta să redea urgent județelor din Vestul României, dar și tuturor celorlalte administrații cărora li s-au luat fonduri din cauză că au avut proiecte, banii care le aparțin. Vă invit să semnați petiția”, a îndemnat Ioţcu.
Iotcu pune tunurile pe Ponta
ARAD. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a lansat un atac dur asupra premierului Victor Ponta şi Guvernului pe care acesta îl conduce, motivul fiind, din nou, legea bugetului, lege în urma căruia judeţul nostru a primit cu 45 de milioane de lei mai puţin decât în anul 2014.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!