Îşi continuă aventura în CEWL cu o dublă în Cehia

De Daniel Scridon
Îşi continuă aventura în CEWL cu o dublă în Cehia
OSTRAVA. Dacă în Liga Naţională lucrurile nu stau deloc bine pentru FCC ICIM Arad, cu cinci eşecuri din tot atâtea jocuri disputate, galben-albastrele speră să zâmbească după dubla confruntare din Cehia contând pentru Liga Europei Centrale (CEWL).

Sâmbătă, de la ora 16 şi duminică, de la ora 12,30, elevele pregătite de Bogdan Bulj joacă pe terenul echipei SBS Ostrava, oficialii grupării arădene acceptând disputarea ambelor partide în deplasare.

FCC ICIM nu se va putea baza în Cehia pe Ildiko Nagy, convocată sub tricolor de selecţionerul Petricevic, în schimb noua achiziţie Monique Coker şi căpitanul Brankica Hadzovic vor fi pe parchet în căutarea succesului european.

„Mergem să ne jucăm şansa, nu avem decât de câştigat. Urmează o perioadă de pauză, campionatul fiind întrerupt pentru jocurile naţionalei. Ar fi trebuit să jucăm, pe 19 noiembrie, la Arad, cu Phoenix Galaţi, dar gruparea de la Dunăre a transmis, în scris, Federaţiei că se retrage din campionat, invocând motive financiare. Astfel, proximul nostru joc oficial va avea loc pe 25 noiembrie, la Alexandria” – spune Marcel Urban, preşedintele grupării arădene.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !