Israelul a dezvoltat virusul H5N1 ca o armă

Reactualizat la:
2Comentarii
Israelul a dezvoltat virusul H5N1 ca o armă
Cotidianul oficial sirian al-Thawra susţine că Israelul a dezvoltat virusul gripei aviare ca armă biologică împotriva popoarelor arabe învecinate, relatează publicaţia Yediot Aharonot.

 Într-un articol publicat de cotidianul sirian, acesta susţine că virusul era destinat să atace numai genele specifice popoarelor arabe şi că Israelul l-ar fi răspândit în Asia pentru a induce lumea în eroare.

Al-Thawra îşi bazează afirmaţiile pe informaţiile publicate în anul 1998 de ziarul britanic The Sunday Times, potrivit cărora Israelul ar dezvolta o “bombă etnică” biologică, prin care urmează să omoare arabi, dar nu şi evrei.

Potrivit The Sunday Times, cercetătorii israelieni încercau să identifice generele caracteristice arabilor, pentru ca apoi să dezvolte virusuri care să le atace. Programul s-ar fi derulat la Institutul pentru Cercetări Biologice din Nes Tsiona, lângă Tel Aviv, preciza sursa citată.

“Întrebarea este dacă virusul ales de sionişti pentru «bomba lor etnică» este cel al gripei aviare”, subliniază Al-Thawra, care continuă afirmând că Israelul a îngropat 85.000 de păsări infectate în Cisiordania, unde acestea ar fi putut transmite virusul unui palestinian din Ierusalim.

“Chiar dacă virusul este menit să atace genele arabilor, el se va extinde oricum dincolo de lumea arabă”, scrie cotidianul sirian, precizând că întreaga lume va avea de suferit în cazul unei pandemii scăpate de sub control.

Al-Thawra acuză, în acelaşi articol, Israelul, că l-a ucis pe liderul Autorităţii Palestiniene, Yasser Arafat, cu virusuri biologice cu efect letal asupra arabilor.

“Reamintim că Yasser Arafat a fost asasinat cu ajutorul unui virus obţinut în laborator şi la care doar sioniştii cunosc remediul”, subliniază cotidianul.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor