Istoria se învaţă live

1Comentariu
Istoria se învaţă live
ARAD. Opt elevi au făcut un film document despre experienţele deţinuţilor politici în închisorile comuniste.

O lecţie de istorie pe care nu o vor uita probabil niciodată. O lecţie de istorie recentă, predată chiar de către cei care au trăit-o.  Experienţele foştilor deţinuţi politici sau ale persoanelor deportate au devenit subiectul unui film documentar pe care liceeni de la Liceul  „Vasile Goldiş” şi C.N. „Elena Ghiba Birta” l-au realizat. Echipe de câte doi elevi au intervievat opt arădeni, trecuţi prin calvarul închisorilor comuniste, sau urmaşi ai acestora şi au realizat filmul „Amintiri din temniţele comuniste”.

Ideea a aparţinut profesorului de istorie, Leucuţia Alexandru şi celui de religie, Costina Daniel, de la liceul „Vasile Goldiş”, locul unde a avut loc şi evenimentul de prezentare. Proiectul s-a bucurat de susţinerea directorului instituţiei, prof. Eugen Bocăniciu.

Opt episoade, opt realizatori

Opt elevi s-au organizat în patru echipe şi s-au deplasat la casele acestor eroi uitaţi pentru a le înregistra mărturia document a vieţii lor. Un sprijin considerabil l-au primit de la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Arad care a furnizat informaţiile necesare de contact.

„Mărturia acestor foşti deţinuţi îi va ajuta să nu uite prea repede cumpliţii ani pe care părinţii şi bunicii lor i-au trăit şi care, sub nici o formă, nu ar trebui să se mai repete ”, a punctat prof. Leucuţa. Cât despre victimele regimului comunist , aceşti bătrâni ai vremurilor capitaliste, au fost impresionaţi de demersul acestor tineri care au venit la ei şi,  pentru 20 de minute i-au obligat să retrăiască acele zile crude ale tinereţii lor, un gest care le-a dovedit că sacrificiul lor nu a fost uitat şi nici nu  a fost zadarnic.

JA-M.A.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor