Istoria tirului aradean

De Florica Sarca
Reactualizat la:
Istoria tirului aradean
Se prezintă vineri, 23 mai, de la 18:00, la Poligonul de Tir Sportiv „Sorin Babii”.

ARAD. Serile Mișcării Arădene vă invită la un eveniment dedicat unuia dintre sporturile cu veche tradiție în Arad: „Istoria tirului arădean (1831-2014)”,

vineri, 23 mai, de la 18:00, la Poligonul de Tir Sportiv „Sorin Babii” (Str. Corneliu Coposu FN, lângă OMV Kaufland), în compania unor exponenți de excepție ai sportului arădean: Sorin Babii, Preşedintele Federaţiei Române de Tir Sportiv și Vasile Păltineanu, Director al Clubul Sportiv Municipal Arad.

E bine de știut că dacă nu deții un permis de port armă, dar ai curiozitatea de a folosi o armă adevărată, poți apela în Arad la unul dintre antrenorii poligonului de tir sportiv „Sorin Babii”.

Cei pasionați de istoria locală și de catalogarea domeniilor în care arădenii au deschis drumuri, trebuie să știe că 1831 a marcat înființarea Asociației Cetățenești de Tir din Arad, cea mai veche grupare cu caracter sportiv de de pe teritoriul de azi al României. Și poate, că baronul Orczy Lorinc Péter al II-lea (1784 – 1861), prefect al orașului și cel care a adus acasă diploma și însemnele de oraș liber regesc la 1834, a donat din imensul său domeniu de vânătoare, o suprafaţă împădurită de 17 jugăre (8,5 ha) în zona Pădurice, în vederea amenajării unui parc public orăşenesc pe care mai apoi s-a construit un pavilion pentru practicarea sportului de „dare la semn”. Sau că, însuși împăratul Franz Joseph I al Austriei (1830-1916), a participat aici la un concurs de tir organizat în cinstea sa în 1884.

Bombardamentele de la 3 iunie 1944 (Operațiunea Frantic Joe US Air) care vizau obiective strategice ale orașului (Gara CFR, fabricile de armament Astra sau uzina electrică) aveau însă să distrugă în întregime și poligonul de tir, și zona de loisir de la Pădurice, construite acum 183 de ani.

După război, funcționau în Arad mai multe secții de tir ale cluburilor sportive locale, dintre care s-au remarcat prin nivelul performanțelor obținute: Clubul UTA (pistol-pușcă) și clubul CFR (Pușcă). Au reușit să ridice tirul arădean pe podiumul campionatelor naționale: Ioan Quintus, protagonistul mișcării arădene pentru tir și apoi, conducătorul secției de tir CFR, Csunya Adalbert, cel care a reușit să reconstruiască în 1950 Poligonul de tir de la Pădurice cu bani de la sindicat și Ioan Popoviciu, Antrenor Emerit în lotul național. În pofida resurselor materiale limitate, echipa de fete a Clubului UTA (Silvia Kaposztay, Marietta Selejan Gavra, Maria Popoviciu și Corina Moldovan) a câștigat aurul la proba de pistol sport în echipelor Steaua și Dinamo șase ani la rând. Mai existau secții de tir și la Clubul Vagonul, Casa Pionierilor și AMEFA.

După revoluție, CSM Arad a reușit să valorifice și să ducă mai departe moștenirea și potențialul cluburilor predecesoare. Au adus onoare urbei, sportivi de talie internațională, multipli campioni la jocurile olimpice, campionatele europene, Cupa Mondială sau Supercupa Mondială: Sorin Babii, campion olimpic în 1988 (aur) și în 1992 (bronz), Maestru Emerit al Sportulu Iulian Raicea, campion olimpic în 2000 (bronz), Maestru Emerit al Sportului Lucia Mihalache, Maestru al Sportului.

În anul 2006 au fost demarate lucrările de modernizare şi extindere a poligonului arădean la standarde europene de pregătire şi competiţie pentru trei probe olimpice: pistol liber, pistol viteză şi pistol cu aer comprimat. Panglica inaugurală a fost tăiată de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Bellu, în 1 februarie 2007. Bazei sportive i s-a dat numele celui mai bun ”produs” al tirului arădean, „Sorin Babii”, astăzi Preşedinte al Federaţiei Române de Tir Sportiv.

Începând cu anul 2000, Poligonul de Tir Sportiv „Sorin Babii”, organizează Memorialul „Ioan Popoviciu”. Ioan Popoviciu (1922-1999) a fost pilot sportiv, sportiv de performanță și cel mai longeviv antrenor român de tir (45 de ani). De meserie sculptor și grafician, el și-a consacrat ultimii ani de viață realizării a 120 de machete de vagoane de cale ferată, locomotive, aparate de zbor, trăsuri și autoturisme de epocă.

Avem a mulțumi pentru documentare antrenorilor de la Poligonul de Tir Sportiv „Sorin Babii”: domnul Mircea Budurișan, doamna Monica Toth, domnul Gheorghe Pop și domnul Ion Vasilescu, domnului Vasile Păltineanu, directorul CSM Arad pentru îngăduința de a organiza evenimentul nostru într-un cadru cu semnificație, și nu în ultimul rând, doamnei Maria Popoviciu pentru propunerea unei teme mai puțin cunoscute pentru patrimoniul de valori ale Aradului. Dacă numele gazdelor noastre sunt bine cunoscute de către publicul arădean, puțini știu că designul celei mai frumoase vitrine de pe bulevard, aparținând parfumeriei „Farmec”, este conceput de doamna Maria Popoviciu designer de vitrine.

Partenerii evenimentului, Knowledge Future Platform, ne vor asigura logistica de prezentare. Avem a mulțumi pentru generozitate.

Ei, de-acum le știți pe toate! Și mai multe însă vom afla de la amfitrionii noștri la evenimentul de vineri. Pe lângă prezentarea istoriei tirului arădean, vom fi spectatorii unei prezentări a armelor de competiție, ai unei trageri demonstrative efectuate de sportivii CSM Arad și ai unei expoziții de machete marca „Ioan Popoviciu”, iar cei mai norocoși participanți la tombolă vor putea beneficia de o lecție de tir pe viu sub îndrumarea domnilor antrenori.

Sunteți așteptați cu drag.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !