ISU Arad, solicitat de 935 de ori în iulie

De Ioana Costas
ISU Arad, solicitat de 935 de ori în iulie
În luna iulie, pompierii au primit 935 de apeluri în care cetățenii le cereau ajutorul.

Stingerea incendiilor, intervenții pentru descarcerarea persoanelor, misiuni de salvare a animalelor, asistență medicală, toate aceste intervenții au fost solicitate pompierilor și cadrelor medicale de pe SMURD prin numărul unic de urgență 112 în luna august de către cetățeni.

„În luna iulie a anului 2017, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a recepţionat 935 de apeluri prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. Solicitările au vizat: stingerea incendiilor (119), intervenţii pentru descarcerarea persoanelor (2), misiuni de asanare a teritoriului de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate (4), asigurarea evenimentelor publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă (7), misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieţii (1), intervenţii pentru asistenţa persoanelor (49), alte intervenţii (3), asigurarea asistenţei medicale de tip SMURD (455). Pe timpul misiunilor SMURD au fost asistate 471 de persoane din care 401 adulţi şi 70 de copii. În 7 cazuri alertele s-au dovedit a fi false, de 13 de ori echipajele au fost întoarse din drum fără a mai ajunge la locul intervenţiei, iar de 20 de ori s-au deplasat fără a interveni.

Voluntarii

Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Arad au intervenit singure sau în cooperare cu forţele profesioniste la 232 de situaţii de urgenţă, dintre care 31 au fost misiuni de stingere a incendiilor. Autospecialele SMURD ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Nădlac și Vinga au avut 101, respectiv 100, misiuni de asigurare a asistenței medicale. Pe timpul acestor misiuni au fost asistate 203 persoane din care 173 de adulţi şi 30 de copii. În două cazuri, echipajele serviciilor voluntare au fost întoarse din drum fără a mai ajunge la locul intervenţiei, iar de 13 de ori s-au deplasat fără a interveni.

Prima săptămână din august

În prima săptămână din luna august, subunităţile de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au executat 154 de misiuni, dintre care 24 pentru stingerea incendiilor, 2 pentru descarcerarea persoanelor, 4 pentru asistența persoanelor, iar 122 pentru asigurarea asistenței medicale de tip SMURD.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase