ITF Arad a lansat încă un nume: Tamara Zidansek!

De Dan Lazar
Tamara Zidansek
Tamara Zidansek
Amintiri frumoase, pentru iubitorii sportului alb, a lăsat în urmă a 11-a filă a Trofeului „Ilie Năstase”, găzduit de cocheta bază „Activ”, turneu câştigat de slovena Tamara Zidansek, văzută de mulţi o viitoare stea a Circuitului WTA.

Susţinut de CJA, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, CS TenisFan şi FRT, turneul cu premii în valoare de 10.000 dolari a lansat, se pare, un nume pentru viitorul acestui sport: Tamara Zidansek (Slovenia; locul 488 WTA), tenismena de 17 ani, ajunsă la trofeul cu numărul 5, dominându-şi clar adversarele pe care le-a întâlnit la Arad. „M-am simţit bine aici, a fost o săptămână frumoasă şi sper să mă întorc la Arad, mai ales dacă se vor organiza turnee cu premii mai mari. Sper să urc cât mai sus în clasament”, a spus, la final, campioana recompensată cu 12 puncte WTA. Slovena poate ajunge pe o listă pe care le mai regăsim pe: Cîrstea, Dulgheru, Olaru, Cadanţu, cehoaica Zahlavova, Mitu sau Ţig, toate trecute pe la Arad, iar apoi ajunse în Top 100 mondial!

Acţiuni conexe

În cadrul ITF Arad au avut loc şi acţiuni conexe, dintre care amintim: Party players – găzduit de hotel „Parc” şi susţinut material de Helvetica Milk şi Călin Moga – ; Kids Day – cu participarea jucătoarelor Martina Spigarelli (Italia – semifinalistă la simplu), Andreea Ghiţescu (finalistă la dublu) şi a lui Gabriel Moraru, fostul antrenor al Irinei Begu – sau Cupa Presei – cu premii AutoSchunn şi câştigată de Ioan Hamza (SportArad – Joy FM). La acest din urmă eveniment au fost prezenţi 10 jurnalişti, în finală Hamza depăşind cu 6-4, 6-3 pe Anela Freer (Tenisfan). Rezultatele din semifinale au fost: Hamza vs Lucian Dănilă (SpecialArad) 6-3, 6-1 şi Freer vs Daniel Dragoş (RomaniaTenis.ro) 6-3, 6-4.
„Cu sprijinul unor oameni de suflet am reuşit să ducem la bun sfârşit o nouă ediţie. Sper ca şi la anul Aradul să fie prezent pe harta tenisului mondial”, a fost concluzia trasă de Anela Freer, directorul Trofeului „Ilie Năstase”.

Tamara Zidansek

Data naşterii: 26 decembrie 1997
Locul naşterii: Postojna (Slovenia)
* Jucătoare de mâna stăngă; Backhand cu două mâini
* A început tenisul la 8 ani
* Suprafaţa favorită: hard
* Antrenori: Zoran Krajnc şi Marjan Cuk
* Hobiuri: muzica, cititul, filmele bune şi sportul de orice fel
* Cea mai bună clasare: 488 WTA (17.08.2015)
* 5 titluri la simplu: Velenje (2014), Banja Luka, Telavi (2) şi Arad (2015)
* 2 titluri la dublu: Bol şi Tarvisio (2015), alături de Pia Cuk
* 34/8 raportul victorii/înfrângeri în acest sezon, în Circuitul ITF
* Locul în ierarhia monidală a juniorilor: 39 (17 în 06.04.2015)
* Participantă la US Open 2014 şi Roland Garrros 2015, la junioare



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase