ITF Arad se „naşte” greu

De Dan Lazar
1Comentariu
ITF Arad se „naşte” greu
Ediția din acest an a Trofeului „Ilie Năstase” la tenis feminin se „naşte” greu, directorul de turneu Anela Freer făcând eforturi serioase pentru ca întrecerea internaţională de la Activ Club să îşi desfăşoare a XIV-a filă.

„Avem sprijin din partea unor sponsori privaţi şi a federaţiei de specialitate, cărora le mulţumim, iar după ce Centrul Cultural Judeţean Arad ne-a exclus din calendar, apoi respingând şi proiectul depus în cadrul finanţărilor nerambursabile, încercăm să atragem, pe ultima sută de metri, autoritățile locale alături de noi, pentru un eveniment care face cunoscut numele Aradului în întreaga lume”, ne-a declarat Anela Freer, preşedintele CS TenisFan Arad.
Programat între 4-12 august, cu sprijinul FR de Tenis, care asigură premiile de 15.000 de dolari, turneul arădean este la concurenţă cu alte 12 competiţii din Circuitul ITF: Jinan (China), Hechingen (Germania), Landisville (SUA) – toate cu premii de 60.000$ -, Koksijde (Belgia), Chiswick (Marea Britanie), Varşovia (Polonia), Las Palmas (Spania), Nonthaburi (Thailanda) – toate cu premii de 25.000$ -, Guayaquil (Ecuador), San Salvador (El Salvador), Sezze (Italia) şi Kazan (Rusia) – toate cu premii de 15.000$.
Trofeul „Ilie Năstase” atrage, an de an, tenismene din peste 20 de țări, apărând în palmaresul unor jucătoare tricolore precum: Sorana Cîrstea, Liana Balaci-Ungur, Andreea Mitu, Irina Bara, Jaqueline Cristian sau Gabriela Ruse, campioane la Arad, în probele de simplu sau dublu.
Circuitul feminin ITF al României din acest an cuprinde doar 5 turnee: Curtea de Argeș (câştigătoare Miriam Bulgaru), Focșani (Andreea Mitu), București (2) și Arad, ultimul având cea mai îndelungată tradiţie.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor