“Vedem județul ca un stand deschis pentru promovarea produselor locale, în industria alimentară, industria ușoară sau industria constructoare de mașini. Consiliul Județean devine, în ciclul administrativ 2016-2020 cel mai important ambasador al industriei locale! Reducerea birocrației la nivelul administrației publice locale şi predictibilitatea deciziilor Consiliului Județean vor spori încrederea investitorilor în mediul de afaceri județean. Avem nevoie de racordarea schemelor de formare profesională la realitățile economice, de o colaborare optimă între industrie, universități şi sistemul preuniversitar”, spune Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad.
Consiliul Județean condus de PNL Arad se va concentra și asupra reducerii decalajelor de la nivelul județului, promovând potențialul unor zone periferice care nu au intrat până acum în atenția investitorilor.
Partidul Național Liberal Arad consideră că la nivelul județului Arad este nevoie de o politică industrială, a cărui obiectiv principal este creşterea competitivității economiei arădene. Este timpul ca județul Arad să concureze în spațiul european şi global prin produse şi servicii inovative, competitive la nivelul preț-calitate. Structura instituțională a Consiliului Județean trebuie configurată astfel încât să răspundă nevoilor reale şi să acopere funcțiile vitale ale unui proces de guvernare locală eficient.
„În ceea ce privește cadrul administrativ, este nevoie de reducerea rapidă a birocrației, generalizarea transmiterii raportărilor online, corelarea raportărilor solicitate de diferite instituții, minimizarea efortului administrativ al companiilor în relația cu autoritățile locale. Din punct de vedere al administrației locale, aceasta nu trebuie să se rezume doar la a derula proiecte de infrastructură, ci trebuie să îşi asume un rol proactiv în crearea de structuri dedicate dezvoltării economice locale. Iar PNL Arad exact asta va face!”, a declarat Iustin Cionca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!