Iustin Cionca: „PSD sacrifică stabilitatea românilor pentru mofturile baronilor săi locali!”

De Simion Todoca
2Comentarii
Iustin Cionca: „PSD sacrifică stabilitatea românilor pentru mofturile baronilor săi locali!”
Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, susţine că PSD nu este capabil să guverneze şi din această cauză apelează la metoda atacării unor adversari imaginari.

„Nu întâmplător PSD nu alocă fonduri pentru dezvoltarea Aradului! Baronii pesediști se bat între ei, iar în această luptă pentru putere nimeni nu îi bagă în seamă pe parlamentarii PSD de Arad. În loc să guverneze țara corect, PSD sacrifică stabilitatea României și a românilor pentru a satisface mofturile baronilor săi locali, fie că sunt de Teleorman, Brăila, Olt, Dolj, Gorj sau alte nuclee dure pesediste.

Au ajuns la putere și nu știu ce trebuie să facă, pentru că nu au competență și nu își asumă responsabilități. Se ascund după comunicate de presă, sunt agresivi, răutăcioși, populiști până dincolo de limita penibilului! Ca să își justifice incompetența, caută să dea vina pe tot felul de dușmani imaginari, de la administrațiile locale liberale la companiile multinaționale, unguri, procurori anti-corupție. Când nu reușesc să mai dea vina pe nimeni din afara PSD, dau vina unii pe alții. Asta se întâmplă acum între taberele din PSD. Este lupta pentru putere a unor baroni mai interesați să le meargă lor bine decât să îi meargă bine țării”, a declarat Iustin Cionca.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor