Jacheta purtată de Michael Jackson în turneul ”Bad”, vândută la licitaţie cu un preţ impresionant

Reactualizat la:
Jacheta purtată de Michael Jackson în turneul ”Bad”, vândută la licitaţie cu un preţ impresionant
Jacheta de culoare neagră purtată de Michael Jackson în primul său turneu individual, ”Bad”, s-a vândut sâmbătă la New York cu 298.000 de dolari, de aproape trei ori mai mult decât estimarea iniţială, în cadrul unei licitaţii care a inclus şi obiecte deţinute de Prince, Madonna sau John Lennon, au anunţat organizatorii, potrivit Agerpres.

Jacheta, a cărei valoare a fost estimată iniţial de casa de licitaţii Julien’s Auctions la suma de 100.000 de dolari, poartă pe spate semnătura lui Jackson realizată cu un marker permanent argintiu şi a fost purtată de cântăreţ în timpul turneului mondial ”Bad”, în perioada 1987-1989.

Alături de haina purtată în videoclipul ”Thriller”, care s-a vândut la licitaţie în 2011 contra sumei de 1,8 milioane de dolari, jacheta vândută sâmbătă este una dintre cele mai emblematice obiecte din garderoba regretatului artist.

Cântăreţul a murit subit în 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze accidentale cu un anestezic pe care-l lua pentru tulburările de somn.

Chitara lui Prince

O chitară la care a cântat Prince în ultima sa apariţie pe scenă din 2016 s-a vândut pentru 156.250 de dolari, iar jacheta de motociclist pe care cântăreţul a purtat-o în filmul ”Purple Rain” din 1984 s-a vândut pentru 37.500 de dolari.

Sursa: Agerpres



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !