Jandarmii arădeni asigură ordinea publică de sărbători

De Ioana Costas
Jandarmii arădeni asigură ordinea publică de sărbători
Peste 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad vor fi angrenați în misiuni de asigurare a ordinii publice, pe timpul desfășurării manifestărilor dedicate Sărbătorii Pascale.

În noaptea de Înviere şi în ziua de Paşti, jandarmii arădeni se vor afla în zona locașelor de cult ortodoxe și catolice din municipiul Arad, a bisericilor din localitățile Lipova, Ineu, Chişineu Criş, Sebiş și Săvârșin, în zona mănăstirii Hodoş-Bodrog și a schitului Moneasa. „Pentru a preveni apariția de situații ce pot duce la tulburarea ordinii publice, jandarmii recomandă persoanelor participante la manifestări, să evite implicarea în conflicte, să respecte indicațiile echipajelor aflate în proximitatea lăcașurilor de cult și să acorde atenţie bunurilor personale. Atunci când cetățenii au cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale, sau sunt victime ale unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

Pe întreaga perioadă a Sărbătorii Pascale, vor fi asigurate, de asemenea, misiunile cu caracter permanent, cum sunt misiunile de pază și protecţie instituţională și misiunile pentru menţinerea ordinii publice în sistem integrat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase