Echipajele de jandarmi au intervenit pentru aplanarea unor conflicte la 17 solicitări telefonice venite din partea cetățenilor prin apelul de urgență 112 sau direct la dispeceratul inspectoratului. Pe linia menţinerii ordinii publice au fost desfășurate 886 de misiuni, în mediul urban și rural, jandarmii acționând în acest sens, atât prin patrule de jandarmi, cât și mixte.
„Au fost în atenție zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ, a piețelor și târgurilor, precum și alte zone de interes. Pentru atingerea obiectivelor stabilite, jandarmii arădeni au cooperat cu organele de poliție, cu organe care gestionează activitatea silvică și cu executori judecătorești, fiind organizate, în acest sens, 72 de acțiuni. Pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere, au fost executate 13 misiuni”, a precizat locotenent colonel Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jadarmi Arad.
Totodată, în cadrul misiunilor, jandarmii au aplicat 214 sancţiuni contravenționale, dintre care 190 au fost amenzi în valoare totală de 80.500 de lei. Au mai fost întocmite acte de sesizare în cazul a 18 infracțiuni, iar în misiunile desfășurate în cooperare au fost constatate 43 de infracţiuni.
Jandarmii au avut peste 1.000 de misiuni în septembrie
Jandarmii au avut peste 1.000 de misiuni în septembrie
În luna septembrie, jandarmii arădeni au dus la îndeplinire 1.039 de misiuni pe linia ordinii și siguranței publice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pentru a evita ca jumătate din parcările de pe centru să fie ocupate de aşa-zise persoane cu dizabilităţi, CLM a introdus o prevedere restrictivă în Regulamentul parcărilor din municipiu.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Local
Lista actualizată de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.
Local
O arădeancă în vârstă de 32 de ani a fost plasată în arest la domiciliu după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce pretindea suma de 5 mii de euro de la o altă femeie, pentru a interveni pe lângă judecătorii care îi plasaseră acesteia din urmă soțul în arest preventiv.
Local
În perioada 26-30 aprilie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Arad organizează etapa națională a Olimpiadei din cadrul ariei curriculare Tehnologii, domeniul Protecția Mediului.
Local
Miercuri, polițiștii din municipiul și județul Arad au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire a accidentelor rutiere, impunerea ordinii și liniștii publice și descurajarea fenomenului infracțional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!