„Joacă fotbal în familie”!

De Daniel Scridon
„Joacă fotbal în familie”!
Prima ediţie a ineditei întreceri organizate de AJF Arad a fost câştigată de familia Burcă!

ARAD. În cadrul manifestărilor „Arad – 120 de ani de fotbal în România”, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean, Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, a organizat prima ediţie a proiectului educaţional „Joacă fotbal în familie”.

Coordonatorii acestui inedit proiect au fost prof. Flavius Stoica şi prof. Corina Hărduţ, cu susţinerea Comitetului de părinţi ai Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”, reprezentată de Mircea Petran şi Laurenţiu Puf.

A fost o sărbătoare a sportului rege în familie, echipele fiind formate din trei persoane (tată, mamă şi copil sau nepot, cei din urmă să nu fie mai mari de clasa a V-a). S-a jucat pe mini-terenuri de 20×20 şi porţi mici, o repriză a câte 10 minute, arbitrajul fiind asigurat de Paul Iovescu şi Denis Calnacov.

După jocurile din grupe, în „careul de aşi” au ajuns: Dragoș – Ceciu 2-1 şi Tăutan – Burcă 1-2 (1-1, după executarea loviturilor de pedeapsă). Finala mică: Ceciu – Tăutan 3-2 (1-1, după lovituri de pedeapsă). Finala mare: Burcă – Dragoș 1-0.

Echipa câștigătoare a primei ediții „Joacă fotbal în familie” a avut următoarea componență: Burcă Petru, Burcă Darius, Burcă Luca și Grecu Roxana.

Participanţii au fost răsplătiţi cu medalii şi diplome, iar cei care au urcat pe podium şi cu trofee, prof. Flavius Stoica fiind încântat de modul de desfăşurare a întrecerii: „Mă bucur că acest proiect a stârnit interes şi sunt convins că la viitoarea ediţie numărul echipelor va fi mult mai mare. Mulţumesc tuturor celor care au pus umărul la organizarea acestei competiţii, o premieră pentru fotbalul judeţean”.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !