ARAD. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș au precizat că, în 10 iunie 2014, inculpatul se afla la volanul unui ansamblu autotractor marca Volvo și semiremorcă marca Schmitz, îndreptându-se pe DN 79, în afara orașului Chișineu Criș, din direcția Oradea spre Arad, când a încercat să efectueze o manevră de depășire imprudentă și a acroșat cu partea din față dreapta a autotractorului un vehicul cu tracțiune animală care circula în fața sa – eveniment rutier care a provocat decesul conducătorului de atelaj. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chișineu Criș spre soluționare.
Judecat pentru uciderea unui carutas
Reactualizat la:
Ucidere din culpă în formă agravantă este infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată conducătorul unui tractor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!