Judecat sub control judiciar pentru tentativă de omor de la Curtici

De Ioana Costas
2Comentarii
Judecat sub control judiciar pentru tentativă de omor de la Curtici
Tentativa de omor a avut loc la Curtici, când autorul l-a înjunghiat pe cel care bănuia că îi este amant soției. Cel trimis în judecată a scăpat de arest.

Fapta a avut loc în luna aprilie a acestui an, în extravilanul orașului Curtici, la locuințele de serviciu aparținând Combinatului Agroindustrial Curtici, acolo unde locuia autorul. Sub suspiciunea că soția sa îl înșală, bărbatul s-a deplasat la locuința unei vecine, acolo unde se afla și nevasta sa – mai tânără cu 12 ani. Autorul își vede soția, prin fereastră, în interiorul imobilului pe un pat, așezată lângă victimă. Având un cuțit de bucătărie asupra sa, într-un buzunar lateral al pantalonilor, bărbatul asistă la ieșirea soției sale și a presupusului amant din locuință, moment în care își lovește nevasta în cap cu o mătură care era sprijinită de peretele casei. În urma loviturii, bărbatul a scăpat mătura din mână. Victima a încercat să ridice mătura de jos pentru a-l lovit pe autor, însă acesta – pe fondul geloziei și al tulburării – scoate cuțitul cu care și îşi înţeapă victima în abdomen. Rănit, bărbatul a fugit într-o cameră a locuinței unde s-a încuiat și a solicitat proprietarei casei să sune la 112, în timp ce autorul a luat mătura și cuțitul și s-a îndreptat spre locuința sa. Victima a povestit anchetatorilor că s-a aflat în locuință deoarece venise să înapoieze o sumă de bani pe care o împrumutase de la proprietara imobilului și că în locuință se afla și soția autorului. Victima a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Arad – cu plagă înjunghiată la intestine -, a fost operat, iar apoi internat la secția Anestezie Terapie Intensivă. Victima a avut nevoie de 80 – 85 de zile de îngrijiri medicale, concluzionându-se totodată că viața i-a a fost pusă în primejdie.

Şi soţia la spital

La spital a ajuns și soția agresorului. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral acut cu comoție, după ce a fost lovită în cap cu acea coadă de mătură, pentru vindecare având nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Aflată pe patul de spital, femeia s-a împăcat cu soțul ei. Bărbatul, în schimb a fost reținut și prezentat – imediat după comiterea faptei – de procurorul de caz, Pavel Palcu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu propunere de arestare preventivă judecătorilor pentru tentativă de omor. În cadrul audierii lui, bărbatul și-ar fi recunoscut fapta și ar fi spus că soția sa și colegul său de serviciu au fost cei care l-au lovit primii.
După ce la sfârșitul lunii iulie, Tribunalul Arad a decis să-i mențină bărbatului măsura arestului preventiv, Curtea de Apel Timișoara, în urma contestației formulată de autor, a decis, în 3 august, să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, dispunând punerea sa în liberatate de îndată.

Al treilea termen

Din 26 iulie – când a demarat procesul – și până acum au fost acordate două termene: unul în 26 iulie și un altul în 5 septembrie, cel de-al treilea termen fiind fixat pentru data de 27 septembrie.

CITEȘTE ȘI:

Amant înjunghiat de soțul gelos, la Curtici



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor