Judecători „eficienți” și „ineficienți” la Arad

De Ioana Costas
4Comentarii
Judecători „eficienți” și „ineficienți” la Arad
30 dintre judecătorii Tribunalului Arad, foarte eficienți, restul de cinci sunt „ineficienți”.

Tribunalul Arad are, în total, 35 de judecători, iar eficiența acestora a fost „monitorizată” pe întreg parcursul anului 2017. Criteriile în baza cărora sunt evaluați judecătorii au fost impuse de Consiliul Superior al Magistraturii. Magistrații sunt evaluați în funcție de durata soluționării cauzelor, în funcție de termenul de redactare al hotărârilor etc. Astfel, 30 dintre cei 35 de judecători ai Tribunalului Arad s-au situat în categoria „foarte eficient”, în timp ce restul de cinci au fost calificați drept „ineficienți”. Și asta deoarece cei cinci judecători – de la Secția a II-a Civilă – judecă dosare de faliment. Deoarece dosarele de faliment durează foarte mult din cauza procedurilor greoaie, depășind termenul de 1 an de zile pe rol, cei cinci judecători au fost încadrați la „ineficient”.

Fluctuații de personal

„Judecătorii Secției a II-a Civilă – 5 la număr – pe al căror rol sunt înregistrate dosare de faliment sunt încadrați la ineficient. La Tribunal și Judecătoria Arad au fost organizate pe secții, patru secții la Tribunal (secțiile I și a II-a Civilă, Penală, Secția a III-a Contencios Administrativ și Fiscal, Litigii de Muncă și Asigurări Sociale), respectiv Secțiile Civilă și Penală la Judecătorie. La celelalte patru judecătorii au funcționat secții mixte, preponderente fiind dosarele civile, acestea funcționând în mare parte cu un număr de judecători sub schemele aprobate”, se arată în bilanțul Tribunalului Arad pe anul 2017.
Reprezentanții instituției au precizat că anul 2017 a fost unul în care posturile vacanțe de judecător au impus fluctuații de personal pentru asigurarea unei activități echilibrate între instanțe, îndeosebi la Judecătoriile Chișineu-Criș și Ineu, intervenții de acest tip fiind necesare și la secțiile Tribunalului.

Judecătoriile, foarte eficiente

Judecătoriile din județul Arad – Gurahonț, Ineu, Lipova și Chișineu-Criș – au fost evaluate cu calificativul „foarte eficient” pe anul 2017. Reprezentanții Tribunalului Arad au accentuat de asemenea că „sub aspectul indicatorilor de eficiență, Tribunalul Arad – împreună cu cele cinci judecătorii – se încadrează la criteriul <<foarte eficient>>. Din perspectiva acelorași indicatori de eficiență, defalcat pe instanțe, toate cele cinci judecătorii se încadrează la criteriul <<foarte eficient>>, iar Tribunalul la criteriul <<eficient>>. În ceea ce privește rata de soluționare, în 2017, Tribunalul Arad avea <<eficient>>, la fel ca în 2016, excepție făcând anul 2015 când rata de soluționare a fost încadrată la <<satisfăcător>>. În privința dosarelor în stoc, toate judecătoriile sunt foarte eficiente, cu excepția Tribunalului care se încadrează la criteriul <<satisfăcător>>”.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor