Judeţul Arad are buget

De Alin Gherasim
Judeţul Arad are buget
© Au adoptat bugetul FOTO: JA
Consilierii judeţeni au adoptat joi bugetul judeţului nostru pentru anul 2017.

A fost o şedinţă a Consiliului Judeţean Arad începută liniştit, dar terminată furtunos. La extraordinara de joi, pe ordinea de zi au fost 16 proiecte de hotărâre, ultimul fiind chiar adoptarea bugetului judeţului Arad pentru anul 2017. În prima parte a şedinţei au fost adoptate, în unanimitate, proiecte referitoare la diferite documentaţii necesare pentru depunerea unor proiecte pe PNDL sau la Compania Naţională de Investiţii, iar ultima parte a şedinţei, respectiv ultimele puncte, s-au referit la… bani.

Şi, cum „banu-i ochiul dracului”, aici au apărut şi discuţiile. În discuţie a intrat, în prima fază, excedentul bugetar. Primele contre s-au dat pe intenţia Consiliului Judeţean Arad de a achiziţiona trei microbuze care ar urma să facă transport spre şi dinspre Aeroportul Arad. „Nu putem să desfăşurăm activitatea de transport a turiştilor care vor zbura de pe Aeroportul Arad cu microbuze vechi, uzate. Scopul nostru este ca turiştii să fie transportaţi la aeroport în condiţii bune”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudiua Boghicevici. Un alt punct de vedere a fost lansat de consilierul Cristian Ispravnic, acesta declarând că i se pare că alocăm fonduri mult prea mari pentru diferite studii sau proiecte tehnice. „Sumele prezentate în proiectele de hotărâre sunt estimative, se vor regla în urma licitaţiilor, vor scădea. Dar suntem obligaţi de lege să lucrăm pe standarde de cost”, a spus vicepreşedintele Sergiu Bîlcea.

La final, consilierul Gheorghe Sabău a decis să îşi susţină un amendament prin care să se renunţe la achiziţia microbuzelor. Dar degeaba. Pentru că Puterea din CJA, cu 18 consilieri, a decis să respingă amendamentul lui Sabău.

Şi bugetul

Ultimul punct de pe ordinea de zi s-a referit la adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli a judeţului Arad pe anul 2017. Aici a fost un singur amendament propus de Sergiu Bîlcea, cel referitor la achiziţia aparatului RMN pentru spital. După îndelungi dezbateri, s-a trecut şi la vot. Opoziţia s-a abţinut, dar bugetul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Curios este faptul că pesediştii au decis să se abţină, chiar dacă nu au avut niciun amendament.

Şi totuşi

După ce bugetul a fost adoptat, după ce şedinţa a fost încheiată, consilierul Petru Pădurean, parcă nefiind prezent la şedinţă, a ridicat mâna şi a anunţat că are un amendament. Repetăm, şedinţa era deja declarată închisă, iar jumătate din consilierii judeţeni erau ridicaţi de pe scaune şi se îndreptau spre ieşire. Din păcate pentru el, neatenţia l-a costat pe Pădurean. Acesta nici măcar nu a mai ajuns să îşi citească amendamentul, darmite să ajungă cu el la vot.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !