Juriu contestat la UNITER

Juriu contestat la UNITER
Juriu contestat la UNITER
ARAD – Criticul bucureştean Alice Georgescu este contestată de conducerea teatrului arădean.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad a luat la cunoştinţă componenţa juriului care atribuie Premiile UNITER pentru anul teatral 2006 şi constată că acesta este format din personalităţi proeminente, de mare autoritate în lumea teatrală românească. După cum se ştie, teatrul arădean este nominalizat la patru secţiuni cu spectacolul „Iubirea Fedrei” de Sarah Kane pus în scenă de Mihai Măniuţiu: cel mai bun spectacol, cea mai bună scenografie (Doru Păcurar), cel mai bun actor în rol principal (Zoltan Lovas), cea mai bună actriţă în rol principal (Irina Wintze).

„Constatăm cu stupoare că unul dintre cei cinci membri ai juriului – criticul de teatru Alice Georgescu – s-a antepronunţat asupra spectacolului nostru (în Ziarul de Duminică, supliment al Ziarului Financiar din data de 16 martie 2007). Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad se vede obligat să recuze calitatea de membru al juriului doamnei Alice Georgescu, considerând că imparţialitatea absolut necesară unei astfel de responsabilităţi a fost – prin demersul său jurnalistic – încălcată”, se arată în comunicatul de presă remis de către conducerea teatrului arădean.

Mai semnalăm şi faptul că toţi cei nominalizaţi la secţiunea Critică din cadrul Galei Premiilor UNITER semnează o scrisoare deschisă adresată conducerii Uniunii oamenilor de teatru din Romania, în care solicită înlocuirea criticului Alice georgescu din componenţa juriului final, deoarece ţi în cazul criticilor semnatari Alice georgescu s-a antepronunţat.

„Prin reaua credinţă şi lipsa de etică de care a dat deja dovadă, d-na Georgescu devine incompatibilă cu statutul de membru al juriului final, care ar trebui să fie mai presus de orice suspiciune, aducându-ne nouă un prejudiciu de imagine şi ştirbind, totodată, prestigiul UNITER-ului şi înalta sa ţinută unanim recunoscute”, se arată în scrisoarea semnată de Florica Ichim, Liviu Maliţa şi Anca Măniuţiu.

C.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !