Jurnalul strict necesar

De Diana Dutu
Jurnalul strict necesar
© Jurnal arădean, subiectul discuţiilor cu cititorii fideli FOTO: DIANA DUŢU
E Jurnal arădean. Şi e strict necesar să-l ai în casă, zice unul dintre cei mai fideli cititori.

Cei mai norocoşi abonaţi din luna aprilie au fost premiaţi, ieri, de Jurnal arădean. Fidelitatea fiecăruia a fost recompensată cu câte 200 de lei. Un cadou anticipat de la Iepuraş. Şi un motiv numai bun pentru cititorii noştri de a-şi exprima bucuria şi aprecierea faţă de ziarul preferat.

„Noi am crescut cu acest ziar. E un ziar pe care îl aşteptăm. Este, de fapt, un «apendice» la chitanţa de la cuponul de pensie. Jurnal arădean e o obişnuinţă. Nici nu se mai discută dacă să facem sau nu abonament! Ne place ziarul, că de nu, nu ne-am abona la el. E un ziar care ne satisface şi pe care îl apreciem foarte mult!” – spune Ioan Cismaş din Sebiş.

„Suntem abonaţi de peste 30 de ani la acest ziar. Ne place tot ce scrie, suntem mulţumiţi de Jurnal arădean” – punctează arădeanca Mărioara Culi, câştigătoare pentru a cincea oară la „Premiile de fidelitate”. „Ne place să citim şi articolele de actualitate, şi sportul, şi rubrica «Unde mergem»… ne place Jurnal arădean!” – completează Eva Andras.

„Am abonament din 1966 la acest ziar şi o să-mi fac abonament cât trăiesc! Sunt mulţumit de Jurnal arădean, e un ziar foarte bun, e strict necesar în casă! Cât mai trăiesc, nu mă las de el” – promite Gheorghe Cucu din Lipova.

Ce fac cu banii?

Ioan Cismaş îi va dărui o parte din premiu nepotului său, student. „Dar ne lăsăm şi nouă, că iepuraşul e primit indiferent de vârstă” – spune sebişeanul. Saveta Dihel ştie sigur că va împărţi premiul celor doi nepoţi, care sunt deja pregătiţi să-l preia. Şi Iosif Mariş va direcţiona banii spre cei doi strănepoţi ai săi, „să le facem o mică bucurie de sărbători”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase