Justificările ISJ pe tema „Pedagogicului”

De Eugen Rogojan
7Comentarii
Justificările ISJ pe tema „Pedagogicului”
Inspectoratul Școlar Judeţean a ţinut să detalieze punctul său de vedere despre situația de la „Pedagogic”.

După ce părinții s-au arătat revoltați de faptul că la Liceul Pedagogic „Preparandia Dimitrie Țichindeal” din Arad nu au fost locuri destule pentru toți copiii înscriși în clasa zero şi după ce mai marii de la „Peda” s-au arătat şocali că deşi există un record de cereri de inscriere, chiar în acest an, Inspectoratul Școlar Județean nu a mai acceptate o nouă clasă, aşa cum a făcut în fiecare an, cei de la ISJ au simţit nevoia să se justifice, să detalieze punctul lor de vedere şi să facă făcut câteva precizări.

„În luna februarie 2017, Consiliul de administrație al IȘJ a aprobat solicitarea Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad de a renunța la circumscripția școlară” – se arată în comunicatul de presă al IȘJ. Asta înseamnă că în cazul Pedagogicului nu mai este valabil faptul că se pot înscrie doar copiii ce locuiesc pe străzile aferente circumscripției ce aparține de acesta, stabilindu-se, în schimb, o serie de criterii specifice de departajare a înscrierilor.

Criteriile specifice propuse de Colegiul Pedagogic au fost acelea că la data înscrierii, un frate sau o soră a copilului este elev sau elevă la Colegiul Pedagogic, locul de muncă al unuia dintre părinți este în proximitatea școlii, sau copilul provine de la una dintre grădinițele de aplicație ale Colegiului (PP13 sau PP14). Astfel, Consiliul de Administrație de la „Țichindeal” și-a asumat înscrierea în învățământul primar pe baza celor trei criterii specifice menționate mai sus.

Prin planul de școlarizare depus de către școală la Inspectorat în luna ianuarie, Colegiul a solicitat și primit trei clase pregătitoare, cu 75 de locuri, pentru anul școlar 2017-2018. „Menționăm că la acea dată, Colegiul a avut posibilitatea de a solicita 4 sau mai multe clase pregătitoare” – comunică Inspectoratul Școlar.

După analizarea celor 155 de dosare de înscriere, acestea au fost ierarhizate în funcție de îndeplinirea criteriilor. Conform rezultatelor publicate pe site-ul Colegiului, cererile aflate pe pozițiile de la 1 la 75 îndeplinesc fie criteriul prioritar, fie două criterii cumulate. Dat fiind numărul mare de înscrieri, în cadrul consiliului de administrație al IȘJ Arad din data de 13 martie a.c. s-a luat în considerare cererea Pedagogicului de suplimentare cu o clasă (25 de locuri) plus încă 12 locuri, urmând ca în acest fel să fie înscriși un număr de 112 elevi.

„Nu este respectată egalitatea de șanse”

„Menționăm că atât printre cererile admise în urma suplimentării, cât și printre cererile respinse se află copii ce îndeplinesc același criteriu specific. (…) Copiii care au urmat cursurile grădinițelor de aplicație au fost unii admiși, alții respinși, în baza aceluiași criteriu specific (…). Prin urmare, în urma solicitării Colegiului Pedagogic, Consiliul de Administrație al IȘJ Arad nu a aprobat niciun loc pentru clasa pregătitoare, considerând că nu este respectată egalitatea de șanse și de acces egal la educație” – se mai arată în comunicatul Inspectoratului.

69 de dosare, retrase

69 de dosare din totalul de 80 respinse, au fost retrase de la Colegiul Pedagogic în vederea reînscrierii în alte unități de învățământ. În urma consilierii acordatepărinților de către comisia județeană de înscriere din IȘJ Arad, aceștia s-au îndreptat către Liceul Național de Informatică, Liceul German, Colegiul „Ghiba Birta” și Școlile Gimnaziale „Mihai Eminescu” și „Caius Iacob”. Inspectoratul Școlar Județean Arad va acorda în continuare consiliere tuturor părinților, în vederea înscrierii în bune condiții a copiilor în învățământul primar.

Înscrierile în clasa zero continuă

Prima sesiune de înscrieri în învățământul primar s-a încheiat pe data de 16 martie, urmând ca în zilele 22 și 23 să fie afișate rezultatele pe site-ul Inspectoratului. Peste 3000 de cereri de înscriere au fost depuse, rămânând încă libere 971 de locuri în tot județul.

Planul de școlarizare a fost ajustat pe 16 martie de către IȘJ, pe data de 24 martie începând cea de-a doua sesiune de înscrieri. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 6 aprilie, iar în perioada 7-13 ale aceleiași luni vor fi soluționate cazurile nerezolvate, de către Inspectorat.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor