Justiţia, fără putere la Vârfurile

Justiţia, fără putere la Vârfurile
Justiţia, fără putere la Vârfurile
ARAD – Şapte arădeni au primit teren în instanţă, dar nu au intrat încă în posesia pământului.

Prefectura a descins la Vârfurile, după ce o serie întreagă de sesizări au fost adresate instituţiei pe probleme de fond funciar. Şapte proprietari de terenuri s-au plâns prefectului de faptul că, deşi au câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe (este vorba de 50 de hectare de teren), iar comisia judeţeană de fond funciar a confirmat hotărârea instanţei, comisia locală nu i-a împroprietărit.

Reprezentanţii Prefecturii s-au deplasat la Vârfurile, unde au avut loc o serie de audienţe, mare parte din plângeri fiind legate de problemele de fond funciar. Potrivit lui Gavril Popescu, comisia locală de fond funciar susţine că împroprietărirea nu este posibilă din cauza amplasamentelor, în condiţiile în care terenul se află în perimetrul composesoratului Vârfurile. „Sunt câteva semne de întrebare legate de composesoratul Vârfurile. Ca atare, am dispus comisiei locale de fond funciar să analizeze problemele celor care au venit în audienţă la întrunire şi mai ales reclamaţia cu composesoratul, pentru că trebuie să-i împroprietărim de urgenţă pe cei care au câştigat în justiţie”, a spus Popescu.

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !