Karatiștii reșițeni s-au întors cu medalii de la Cupa „SHORIN RYU”

Karatiștii reșițeni s-au întors cu medalii de la Cupa „SHORIN RYU”
REȘIȚA – Concursul Național Școlar Cupa „SHORIN RYU”, care face parte din calendarul Ministerului Educației Naționale, s-a desfășurat la Cetatea de Scaun – Târgoviște, în 15-17 noiembrie, în sala de sport „prof. Paul Bănică”. Competiția a fost organizată cu sprijinul logistic al FRK-WUKF.

Au participat 454 de sportivi de la 32 de cluburi; 12 cluburi din învățământ (palate si cluburi ale elevilor, cu cercuri de karate), celelalte cluburi fiind afiliate Federației. Echipa condusa de prof. antr. Zoltan Lipan, de la Palatul Copiilor Reșița a reușit să obțină: 5 locuri II, 7 locuri III și a ocupat locul III în clasametul pe învățământ, după P.C Târgoviște și P.C. Cluj-Napoca.

Rezultatele sportivilor reșițeni au fost: Petru Bursuc locul II kata și locul II kihon, Greta Buzura locul III ka și locul III kumite, Alexia Lenghyel locul II ka, Albert Macamete locul III ka, Maia Wettori locul II ku, Marian Stanca locul III ka, Briana Piperca locul III ku, Patricia Măciucă locul III ku, Codrin Macamete locul III ku și Sandra Lipan locul II ka.

În perioada 6-7 decembrie, reșițenii vor merge la Cluj și vor concura la Cupa Campionilor Europeni.

Ștefan Moraru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !