La alţii, se poate!

De Daniel Scridon
2Comentarii
La alţii, se poate!
Primăria Arad poate lua drept model de implicare în sport Primăria din Sfântu Gheorghe.

În timp ce administraţia arădeană aşteaptă primirea „Polivalentei” în custodie de la Minister, pentru a o cosmetiza, municipalitatea din Sf. Gheorghe a ştiut la ce uşi să bată pentru a ridica o Sală a Sporturilor de nivel european cu o capacitate de 3 000 locuri. Semn că la alţii, se poate…

O sală de sport multifuncţională cu 3000 locuri va fi construită la Sfântu Gheorghe, valoarea investiţiei depăşind 19 milioane euro. Finanţarea vine de la Compania Naţională de Investiţii. Potrivit primarului oraşului Sf. Gheorghe, Antal Arpad, investiţia prevede, pe lângă sală, şi o parcare cu câteva sute de locuri şi amenajarea unor terenuri de sport exterioare. Toate acestea într-un oraş care are o populaţie de 56.000 locuitori şi, cu excepţia baschetului feminin, nu are alte echipe valoroase pe plan sportiv. Doar echipa de hochei din Miecurea Ciuc are performanţe pe plan naţional. Primarul Antal Arpad spune că va exista o strategie pentru dezvoltarea rapidă a sportului în oraş. Noua sală de sport este omologată de patru federaţii: baschet, handbal, futsal şi hochei. Investiţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an.

Patru echipe în elită

„Fiind o sală multifuncţională, va putea fi transformată şi într-un teren de hochei pentru meciuri. Avem o strategie foarte bine elaborată de sprijinire a unor cluburi sportive pentru a putea avea patru echipe – handbal, baschet, futsal şi hochei – în municipiul Sfântu Gheorghe, care să fie în elita naţională“, a afirmat Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe.

Ce are Aradul?

Pe plan sportiv, Aradul are o „UTA nouă” în Liga II la fotbal, o echipă de polo în partea a doua a ierarhiei Superligii Naţionale şi o „palidă umbră” a unei foste mari campioane, echipa de baschet feminin, Univ Goldiş ICIM Arad, a cărei prezenţă în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale este incertă, din raţiuni financiare. Şi câteva grupări sportive, gen rugby, volei ori handbal în ligile inferioare, unde nu se poate vorbi nici de elită, nici de performanţă, ci doar de sport de masă…

Cât despre o sală competitivă, multi-funcţională ori despre o arenă sportivă în adevăratul sens al cuvântului – până nu se vor finaliza lucrările de la noul stadion UTA, care avansează extrem de anevoios – nu poate fi vorba. Din păcate…



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor