La „mobilitate” în Malta

De Vasile Filip
La „mobilitate” în Malta
Şapte cadre didactice de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, în cadrul unei Mobilități Erasmus+

În cadrul proiectului „Specialiști pentru un curriculum integrat”, s-a desfășurat, recent, a doua mobilitate a cadrelor didactice, un număr de șapte profesori luând parte la cursul „TEL: Technology Enhanced Learning”, susținut de furnizorul ETI (Executive Training Institute) din Malta.mobilitate ghiba 6

Alături de cadre didactice de diverse specialități din țări precum Germania, Spania, Ungaria, Lituania, participarea la această mobilitate a fost o excelentă oportunitate pentru acest grup – prof. Eugenia Groșan, prof. Camelia Avramescu, prof. Laura Putnic, prof. Luminița Gabor, prof. Diana Tira, prof. Alessandra Penescu, prof. Margareta Mocuța – de a se angaja în noi experienţe de învăţare, de a conştientiza că în epoca digitală trebuie să fim updatați, să fim capabili nu doar să identificăm sursele de cunoaștere din domeniul online, ci să integrăm direct, continuu și eficient resursele aproape infinite oferite de internet și mediul soft-urilor educaționale.

Cursul TEL: Technology Enhanced Learning răspunde de asemenea nevoii instituției de a avea profesori competenți, care să folosesscă instrumente informatice interactive în predarea și evaluarea conținuturilor școlare, folosind infrastructura existentă în școala noastră. Introducerea regulată în cadrul lecțiilor a spațiilor și proiectelor wiki, a site-urilor educaționale, crearea exercițiilor online pentru elevi, folosirea tablelor interactive, a animațiilor digitale nu doar îmbunătățesc competențele profesorilor, ci maximizează impactul școlii asupra elevilor și a mediului din care aceștia fac parte. Tehnologia informațională este o parte integrantă a vieții de zi cu zi, dar trebuie să devină și o unealtă educațională ce creează punți de legătură între profesori și elevi.

„Folosirea tehnologiilor moderne în şcoală – ne-a spus managerul de proiect, prof. Camelia Avramescu, face parte din evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie firească la provocările moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Integrarea acestora în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra inovaţiile tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de cunoaştere. Nu este un proces uşor, dar dificultăţile pot fi depăşite având în vedere potenţialul acestui tip de cunoaştere”.

Elevii noștri sunt diferiţi de alte generații, majoritatea acestora, mai ales în mediul urban, au deja ca rutină folosirea internetului şi a email-ului, a sms-urilor sau a reţelelor de socializare de tip Yahoo sau Facebook. Acest mod de comunicare se face simţit şi în modul lor de a învăţa. Chiar dacă profesorul foloseşte sau nu la clasă tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC), elevii menţionaţi vor folosi cu siguranţă acasă mijloacele moderne de informare ca sprijin pentru  teme. Nu trebuie să uităm că învăţarea nu presupune doar acumulare de cunoştinţe, ci creştere, îmbogăţire, evoluţie.

Combinarea TIC cu metodele tradiţionale pedagogice reprezintă o schimbare de paradigmă cu implicaţii asupra cunoaşterii în societate în general şi asupra învăţării în special, de aceea abordarea demersului didactic trebuie schimbată, în conformitate cu noul context în care trăim.

„Participarea la acest curs – a precizat prof. Laura Putnic, responsabil promovare și diseminare proiect, – a avut un impact deosebit asupra dezvoltării personale și profesionale, toți participanții exprimându-și interesul pentru aplicarea cunoștințelor asimilate la clasă și pentru integrarea noilor metode sau mijloace de învățare în activitățile de predare – învățare – evaluare desfășurate cu elevii”.

Diseminare şi implementare

Următoarele etape ale proiectului vor fi diseminarea și implementarea cunoștințelor însușite, începând de la nivelul școlii, atât în rândul profesorilor, dar mai ales în rândul elevilor, continuând apoi la nivelul cadrelor didactice din municipiu și județ, în cadrul cercurilor pedagogice sau activităților de formare propuse de Casa Corpului Didactic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase