La Motorul se visează frumos

La Motorul se visează frumos
„Cred că am avut un parcurs ecelent pentru o debutantă în cupele europene de box pe echipe. Ajunşi în semifinale, evident, ne propunem mai mult. Ţintim finala, pe care vrem să o ducem la Arad” – ne-a declarat Vasile Lazăr, preşedintele Motorul „Silva Lazăr”.

Două victorii, două remize (împotriva echipei din Gyor, care a ajuns în careul de aşi al competiţiei continentale) şi două înfrângeri, este bilanţul echipei pregătite de maestrul Florian Barna, ajutat de Gheorghe Biea. Suficient, pentru ca, în luna februarie a anului viitor, gruparea din Aradul Nou să lupte pentru un loc în finală, împotriva maghiarilor de la Debrecen.
De-a lungul fazei grupelor, pentru Motorul au urcat în ring şi au punctat: Iulian Morar, Daniel Holiartoc, Georgian Popescu, Flavius Biea, Cătălin Roşu, Stoia Ruben, Cristofor Alexandru şi Petrişor Gănănău.
„Pentru meciul din semifinale, căutăm să ne întărim la categoriile unde considerăm că nu stăm prea bine” – spune maestrul Barna.

O sală unicat

Sfidând criza, care a atins orice domeniu, Vasile Lazăr, preşedintele clubului din Aradul Nou, continuă demersul început în urmă cu câteva luni: renovarea sălii. „În proporţie de 90% sala e gata. Suntem la faza retuşurilor. În ianuarie 2011 vom organiza deschiderea oficială, unde vom invita elita sportului cu mănuşi din România. Vreau să cred că a ieşit o sală unicat (şi) datorită fostului fotbalist al UTA-ei, George Ţucudean, actualmente director Cotta, care ne-a construit ringul” – punctează Vasile Lazăr. Acesta a ţinut să mai aducă mulţumiri lui Tinu Alexa de la Marem şi d-nei Viorica Graur, director Poliţia Comunitară Arad, pentru excelenta colaborare din acest an.

Miza pe seniori

Cu şapte medalii obţinute în 2010 – toate în competiţiile de tineret şi seniori – Motorul „Silva Lazăr” se poate declara mulţumită. Pentru la anul, vorba antrenorului Florian Barna, experienţa acumulată în Liga Europeană trebuie să reprezinte un aliat, pentru obţinerea unor rezultate şi mai bune. Iar noua sală să devină magnetul necesar pentru atragerea copiilor spre nobila artă.   

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !