„La Mulţi Ani” şi … multe rezultate

1Comentariu
Sărbătoarea de la CSM Arad a fost onorată de personalităţi importante ale sportului, precum consilierul prezidenţial Otilia Bădescu, respectiv Mihai Căpăţână, director general al ANS.

Aşadar, o fostă sportivă a clubului arădean a ajuns să fie invitată la aniversare, dar în calitate de oficial. O situaţie interesantă, mai ales că Otilia Bădescu a slujit, ani în şir, cu rezultate deosebite, CSM Arad. Din partea oficialităţilor Aradului au fost prezenţi subprefectul Levente Horvath şi vicepreşedintele CJ, Adrian Ţolea.

Aniversarea de ieri a fost gândită şi ca un spectacol, toate secţiile clubului prezentându-şi trofeele chiar în holul intrării de la Sala Sporturilor „Victoria”. În plus, au existat momente artistice de gală, sportivii clubului oferind demonstraţii pe parchet, spre surpriza plăcută a celor prezenţi, spectatorii răsplătind cu aplauze eforturile făcute de sportivi.

Directorul de la CSM Arad, Viorel Bitang a vorbit chiar în deschiderea sărbătorii: „Ne bucurăm pentru aceşti tineri, care obţin rezultate remarcabile în ţară dar şi în străinătate. Dar nu numai ei. Eberle, Steff, Roman, Târlea, Dodean, dar şi alte nume precum acestea mă fac să-mi tremure vocea. Mă copleşesc emoţiile când vorbesc de ei. Suntem o familie de oameni deosebiţi la CSM şi vom rămâne la fel atâta timp cât ţelurile sunt aceleaşi” – a spus Viorel Bitang.

Aşadar, 35 de ani de viaţă pentru CSM Arad. Mulţi înainte şi plini de rezultate!

L.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor