La o ceaşcă de cafea cu actriţa Carmen Butariu

La o ceaşcă de cafea cu actriţa Carmen Butariu
„Pe scenă, întotdeauna mai rămâne ceva de spus”

– Îmi ziceai mai demult, într-un interviu, ca tu consideri
ca înca nu ai debutat. Între timp ai debutat?

– Nu. Pentru ca întotdeauna mai ramâne ceva de spus, pentru ca
niciodata nu apuci sa spui tot ce ai de spus când esti pe scena, într-un
rol sau altul. Cred ca toti actorii simt la un moment dat ca nu sunt total împliniti
si ar mai avea ceva de spus. Pentru ca te descoperi în timp, evoluezi,
ti se schimba optiunile.
– Cresc si pretentiile?

– Cresc si pretentiile, sigur ca da. Vrei mai mult si e normal sa vrei mai
mult, asta ne face umani, faptul ca vrem sa devenim mai buni, mai performanti,
mai expresivi, mai deschisi.
– Cu rolul din „Euri”, ce ai descoperit despre tine ca actrita?

– A fost pentru mine o experienta. Nu stiu daca am descoperit ceva, dar recunosc
ca am facut rolul acesta fara nici un fel de implicare tehnica a actritei Carmen
Butariu. M-am bazat strict pe felul în care am simtit situatia eu, Carmen
Butariu, si recunosc ca am adus în rolul asta foarte multa experienta
personala. Am adus o parte din viata mea.
– Când ai citit monologul, te-ai vazut imediat în acest
personaj, ti-a fost aproape?

– Nu, în nici un caz, nu am vazut nimic în comun între mine
si personajul respectiv. Ma gândeam cum o sa fac eu rolul asta, pentru
ca personajul era o femeie de care nu stiam cum sa ma apropii, cum sa o citesc,
nu stiam nimic, mi-era total straina, venea dintr-o cu totul alta lume.
– Si ce s-a întâmplat pe parcurs?

– M-am deschis spre personajul respectiv, am primit-o, am acceptat-o si am
început sa ma împrietenesc cu ea. Si cred ca am stat, asa cum stau
cu tine acum, la o ceasca de cafea. A trebuit sa vorbesc limba ei, sa simt ca
ea, sa ma pun în situatia ei. Si ca sa ajung în situatia ei recunosc
ca am avut câteva repere din propria mea viata. Ma refer la sufletul femeii,
nu la ce i s-a întâmplat concret. De facut autostopul pâna
în Italia, de exemplu, nu am facut. Nici pâna la Timisoara.

 

– Si nici nu e genul tau…

– Nu se stie niciodata… Recunosc ca nu este genul meu, nu cred ca as face,
dar probabil ca într-o situatie extrema… vorba proverbului „Never
say never”.
„Mi-as dori sa joc într-un musical adevarat”

– Visezi la roluri mari?

– Fireste. Visez ca apuc sa fac un rol în care sa mi se vada toate valentele,
în care sa am ceva de spus de la prima replica pâna la ultima replica,
un rol rotund, care sa aiba de toate, sa exprime tot, un rol care sa ma faca
sa ma simt împlinita, sa simt ca atârna greu.

– Un musical?

– Da, mi-as dori sa joc într-un musical, un musical adevarat. De exemplu
„Pygmalion”, de ce nu „Chicago” sau „Moulin Rouge”.
Un musical adevarat, cu lumina, culoare, coregrafie, costume.

– Cu buget mare…

– Cu buget mare, da. Pentru ca un musical fara buget mare nu exista, din punctul
meu de vedere. Musical sarac nu exista si daca risca cineva sa faca un musical
cu buget mic, e condamnat din start, parerea mea.

– La televiziune te simti bine? Esti în elementul tau în
fata camerei?

– Da. În televiziune am ajuns printr-o întâmplare, nu credeam
ca o sa devina o a doua natura, dincolo de teatru, dar într-adevar ma
simt bine, pentru ca simt ca am ceva de spus. Nu spun ce vreau eu sa spun, ca
si crainic TV, dar recunosc ca îmi place sa transmit ceva, sa informez
oamenii.

– Ti-ar placea sa faci film?

– Foarte mult. Si cred ca m-as regasi în film, la fel de mult ca în
teatru. E o experienta la care eu din pacate nu am apucat, nici nu cred ca voi
apuca, sincer, desi… Never say never.

– Îti place sa traiesti în Arad?

– Da, îmi place sa traiesc în Arad, pentru ca aici e familia mea,
pentru ca aici m-am nascut si pentru ca aici sunt niste oameni la care tin.
Dar din pacate sunt si unele lucruri care te marcheaza negativ.

– De ce natura?

– Nu îmi mai place sa vad anumite lucruri. În ’96, când m-am
întors de la facultate mi se parea ca aici e centrul pamântului
si simteam ca am multe de facut în Arad. Acuma nu mai simt asa. Cred ca
nu prea mai am ce sa fac în Arad, mai mult decât am facut. Si cred
ca nu mai exista un echilibru între dorinta de a face ceva în Arad
si posibilitatile pe care le ai, cel putin pentru mine, la stadiul unde am ajuns
eu.

A cochetat cu medicina, a vrut sa fie cântareata de opera

– Te vezi traind în alta parte?

– Da. În alta tara, în alt oras…

– Facând teatru?

– Facând teatru, televiziune, film, chiar facând altceva.

– Ce ai face?

– Un domeniu în care sa ma ocup de oameni. Chiar medicina. Eu am cochetat
cu chestia asta, mi-a placut. Am fost la Scoala Postliceala Sanitara, înainte
de facultate, un an de zile. Am facut practica în spital, mi-a placut
foarte mult, nu mi s-a parut nimic strain sau dizgratios, cel mai mult mi-a
placut pe chirurgie. Desi am facut liceu de filologie-istorie.

Apoi mi-ar placea domenii în care sa leg frumosul de oameni, cum ar fi
design, muzica, imagine. O cariera cu care am cochetat la un moment dat a fost
muzica de opera. Am facut canto clasic în ideea sa merg la Conservator,
asta în liceu. Nu m-am dus pentru ca nu am avut toata pregatirea necesara,
nu cântam la un instrument si era prea târziu în clasa a XI-a
sa încep.

– Ca tot ai pomenit de domenii în care conteaza frumosul, de
ani esti „imaginea” Festivalului de Teatru Clasic. În rochii
elegante, cu pieptanatura sofisticata… E importanta pentru tine eleganta,
vestimentatia, imaginea?

– Da, da. Pentru mine este foarte importanta. E una din trasaturile caracteristice
de baza ale zodiei mele, Balanta, înclinatia spre frumos, eleganta, bun-gust,
spre estetic. Eu cred ca într-o atmosfera ca a Festivalului de Teatru
Clasic, care e o atmosfera eleganta, de performanta, cred ca e nevoie de o imagine
eleganta.

– Oricum, asta ar fi si alegerea ta personala de imagine, nu?

– Da, este. E un stil care ma caracterizeaza. Se zice ca esti adeptul unui
anumit stil, care îti vine tie pe interior, în care te regasesti,
în care te vezi bine. Acesta este stilul care mie îmi vine bine,
care ma reprezinta.
Peste Ocean, o alta lume

– Ai fost plecata din tara recent. Vezi altfel lucrurile dupa ce te-ai
întors?

– Da. Eu am plecat foarte firesc, am trecut oceanul firesc, nu mi-am facut
iluzii. Stiam ca o sa gasesc o alta lume, stiam teoretic. Dincolo de teorie,
o astfel de experienta te marcheaza, pentru ca îti deschide alte orizonturi.
Îti dai seama ca trebuie sa fii deschis, ca trebuie sa fii o persoana
cu un sistem de valori bine pus la punct si real.

Oamenii pe care eu i-am întâlnit asa sunt – stiu pe ce sa puna
accentul, stiu ce sa aprecieze. Am vazut oameni care stiu sa se bucure, care
stiu sa se distreze, care stiu sa munceasca, care nu amesteca munca cu distractia,
care râd cu toata gura, plâng, care se implica în problemele
pe care le au, si atunci când fac ceva, o fac din plin. Si stiu pentru
ce muncesc. E extrem de important sa ai o miza, nu poti trai din inertie, de
azi pe mâine.

Deci ti se pare ca aici traim într-o lume a jumatatilor de masura?

– Da. O lume a jumatatilor de masura, a falselor valori. Am senzatia ca asta
devine încet-încet o lume în care nu mai poti sa respiri.
E dreptul tau sa îti exprimi o opinie, dar în cele mai multe cazuri,
atunci când îti exprimi o parere, cel putin o persoana se va uita
lung la tine si te va judeca pentru ca poate nu ai fost de acord cu el.

De cele mai multe ori, valoarea dintr-un om se uita foarte repede; vedem greselile,
pacatele. Toti gresim, nimeni nu-i perfect, toti avem mereu ceva de învatat,
dar nimeni nu vede partea buna din tine, ci partea rea. Eu ma bucur când
fac greseli, pentru ca mai mult sau mai putin învat din ele, e o experienta.

– În timpul liber ce îti place sa faci?

– Timpul liber e împartit între teatru si televiziune. În
rest, îmi place sa ma întâlnesc cu prietenii, sa stau la un
pahar de apa minerala cu lamâie, pentru ca sunt sofer… Ideea este sa
te întâlnesti cu oameni care îti sunt dragi, care sunt deschisi,
care comunica. Si eu sunt o persoana deschisa si cu draga inima comunic. Când
e cald îmi place sa pictez, ma relaxeaza.

– Petreci mult pentru imaginea ta?

– În limita bunului-simt care tine de imagine, nu excentricitati. O coafura,
o cosmetica, strictul necesar. Nu ma pasioneaza sa fiu zilnic scoasa din cutie,
cu machiajul de rigoare si toate astea. Sunt o fiinta cameleonica.

Catalina Latu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !