După câte a îndurat, după cei 17 ani de temniţă grea, nu ar fi mirat pe nimeni dacă ar fi căutat o revanşă pentru pătimirile sale. Dar nu, asemenea lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu a fost preocupat mai mult să construiască, decât să se răfuiască. Să reconstruiască Partidul Naţional Ţărănesc, să readucă democraţia în ţară. Format sub mâna lui Ion Mihalache, Ion Diaconescu a înţeles că răzbunarea consumă inutil energiile care sunt atât de necesare noii construcţii la care s-au angajat fruntaşii PNŢCD. Şi au mai înţeles că nu e nici timp pentru răfuieli cu trecutul, chiar dacă trecutul era şi prezent, prin unii politicieni ai acelui început postrevoluţionar.
Din păcate, nu toţi ţărăniştii au luat pilda liderilor PNŢCD. Au fost mulţi care au căutat răzbunare, revanşă. Mai cu seamă în judeţe. Dacă fostele cooperative agricole (ceapeurile) au fost desfiinţate, şi dacă pământurile au fost fărâmiţate, feudalizate, o mare răspundere poartă acei ţărănişti care au dat năvală în ceapeuri, au împărţit animalele, au descoperit clădirile, au împărţit ţigla, cărămida, lemnul, uşile şi ferestrele, au împrăştiat utilajele. A fost o tentativă de reconstituire a proprietăţii eronată – atât prin efectele distrugerii unei afaceri deja constituite, cât şi prin prăbuşirea agriculturii, datorită incapacităţii oamenilor de a lucra pământul individual. Proprietatea se putea reconstitui şi păstrându-se cooperativele, aşa cum s-a întâmplat în fosta RDG, în Ungaria, în mai toate statele din fostul bloc comunist.
A fost una dintre explicaţiile prăbuşirii ulterioare a PNŢCD. O altă explicaţie este asocierea CDR, în care ţărăniştii erau vioara întâi, cu PD, în guvernările 1996-2000. PD a generat numeroase crize politice în acei ani, iar democraţii au avut „talentul” de a arunca toate eşecurile în ograda ţărăniştilor.
Cu siguranţă, Ion Diaconescu a murit trist, fie şi pentru că nu a reuşit macar să menţină, dacă nu să sporească zestrea politică pe care i-a lăsat-o Corneliu Copos. Dar, în mod cert, nu e principalul vinovat şi nici singurul. Iadul, vorba unui personaj dintr-o piesă a lui J.P.Sarte, au fost Ceilalţi.
