La Sebiş… nu în altă parte

La Sebiş... nu în altă parte
La Sebiş... nu în altă parte
SEBIS – Joi a fost o zi deosebită în cadrul manifestărilor prilejuite de ceea ce s-a numit generic „Zilele Sebişului”, zile însumând practic o săptămână întreagă.  La Sebis... nu in alta parte (2) 28.06.2007 La Sebis... nu in alta parte 28.06.2007

Timp în care s-au trecut în revistă şi bifat prin vernisaje, inaugurări, sfinţiri, simpozioane etc. realizările actualei administraţii orăşăneşti şi ai cărei principali auctori sunt primarul Gheorghe Feieş şi viceprimarul Radu Demetrescu.

Joi, Sebişul a fost înţesat de lume şi fiindcă era zi de târg şi era ajunul sărbătorii sfinţilor Petru şi Pavel.

Aşa că elevii profesorului I. Ilica, de la Clubul de carting de pe lângă Palatul copiilor, au beneficiat de o asistenţă numeroasă, în faţa căreia au putut „să se spargă-n figuri”, tăind cu graţie viraje periculoase şi driblând cu dezinvoltură jaloane, pe o pistă ce se întindea din sensul orgiratoric până la intrarea în piaţă, practic un carosabil proaspăt dat în folosinţă şi care ar face cinste oricărui oraş european.

Parade, căluşari şi rapsozi

A urmat, pe acelaşi traseu, o pitorească paradă a portului popular, cu Ansamblul „Doina Mureşului” din Arad, cu echipa de dansuri mixte şi căluşăreşti din Bocsig, cu cea de dansuri populare româneşti din Aletea (Ungaria), sau cele bulgăreşti din Vinga, cu ansamblul folcloric „Rapsozii Zarandului” şi „Junii Crişului” din Dieci, teleghidate toate subteran de legendarul dresor al coregrafiei populare, fabulosul Viorel Nistor.

Parada s-a încheiat în faţa Primăriei, unde fiecare echipă a executat o suită de „jocuri” populare specifice zonei, dansuri care au fost completate după amiază cu un spectacol folcloric la fel de variat.

Întrebat despre rostul acestor manifestări, primarul Gheorghe Feieş s-a explicat: „Considerăm că prin aceste activităţi aducem un plus de bucurie în sufletul oamenilor, a lucuitorilor nu numai din oraşul nostru, ci şi a vecinilor şi a oaspeţilor din judeţ.”

A.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !