La un pas de tragedie: cu roțile în sus din cauza vitezei

De Valentin Goran
11Comentarii
La un pas de tragedie: cu roțile în sus din cauza vitezei
© FOTO: Fb. radararad
Prin clipe de groază au trecut doi tineri aflați în același autoturism după ce mașina în care se aflau a părăsit carosabilul și s-a răsturnat.

Accidentul a avut loc sâmbătă, 9 decembrie, după ora 16:00 pe DJ 709, dinspre comuna Șiria, înspre localitatea Horia. Din informațiile pe care le-am primit am aflat că un tânăr de 19 ani, care se afla la volanul autoturismului a pierdut controlul mașinii și a ieșit în decor pe partea stângă a șoselei. Din fericire, în momentul în care autoturismul a trecut pe contrasens nu venea nimeni din față. După ce a părăsit carosabilul s-a răsturnat cu roțile în sus.

O tânără de 21 de ani, rănită ușor

„Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de deplasare răsturnându-se într-un șanț aflat în stânga sensului său de mers. În urma evenimentului rutier a fost accidentată ușor o tânără de 21 de ani, pasager în același autoturism. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, inspector principal Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor