Lansare de carte la Bibliotecă

De Eugen Rogojan
Lansare de carte la Bibliotecă
Romanul „De-a lungul străzii Venlo”, scris de Peter Rosenthal, va fi lansat vineri, 18 mai, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”.

De la ora 14, Sala „Astra” a Bibliotecii Județene va găzdui lansarea cărții arădeanului Peter Rosenthal. Născut în 1960 la Arad, a emigrat în 1973 în Germania Federală, la Koln, acolo unde părinții lui plecaseră cu doi ani înainte. Evenimentul va fi prezentat de un alt scriitor arădean, nume de referință al prozei și publicisticii actuale, Gheorghe Schwartz.

Romanul este alcătuit dintr-o serie de scrisori ce au avut ca destinatar un bun prieten din copilărie al autorului, plecat și el din Aradul natal, la Ierusalim, pentru a se dedica studiului Talmudului şi caligrafierii literelor din sulurile Torei.

Peter Rosenthal, pasionat de scris, a mai publicat romanul autobiografic „În capcana timpului” (In die Zeit fallen) și cartea de poeme „33 de poezii” (33 Gedichte). În prezent lucrează la scenariul de film „Saltul de tigru” (Tigersprung), în care prezintă viața lui Ernst Berliner și prietenia acestuia cu Albert Richter, campionul mondial la ciclism al anului 1932. Cartea ce va fi lansată vineri la Arad a fost publicată anul trecut, în limba germană, de Editura Hasefer, fiind ulterior tradusă în română de Hava Oren.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !