Latrine pentru copii şi dascăli, toalete moderne pentru sportivi

De M.B.
3Comentarii
Latrine pentru copii şi dascăli, toalete moderne pentru sportivi
De un deceniu, la şcoala din Beliu nu s-a reuşit finalizarea toaletelor, astfel că elevii şi profesorii merg la latrinele din curte, unde stau pup deasupra găurilor din podea, aşa cum fac de peste 40 de ani.

La Liceul Tehnologic Beliu învață aproximativ 500 de copii de clasele 0–12, iar generații de elevi nu au beneficiat de grupuri sanitare cu apă. Școala, de când a fost ridicată, în anii 1970, are doar „toalete turcești”. Copiii îşi fac nevoile fiziologice în găuri din podea, pentru că nu există nici măcar closet. Corpul de clădire care găzduieşte „grupul sanitar” este aflat în curtea şcolii, este vechi, fără ferestre şi cu acoperişul spart, prin care plouă. Iarna, copiilor le este frig să se dezbrace, dar nu au alternativă. Asta pentru că noile toalete care ar fi trebuit amenajate în şcoală, prin extinderea şi modernizarea clădirii, nu sunt gata, deşi lucrările au fost începute în 2007. Atunci, Guvernul a decis să finanțeze construirea unui nou corp de clădire lipit de școală, în care să fie amenajate grupurile sanitare. Lucrările au înaintat foarte greu, iar după trei ani au fost oprite, când imobilul era ridicat „în roșu”. De atunci, nu s-au mai efectuat niciun fel de lucrări, pentru că nu au mai fost alocate fonduri. În 2011, investiţia a fost trecută la Primăria Beliu, pentru a fi finalizată cu fonduri locale. Ar mai fi fost nevoie de 700.000 de lei pentru ca proiectul să fie gata, iar copiii să aibă toalete normale pentru anii în care trăim.

Toalete doar pentru sportivi

Fostul primar s-a plâns tot timpul că nu sunt bani pentru a finaliza cele patru grupuri sanitare din şcoală, însă a început o altă lucrare, pe care a considerat-o prioritară, în detrimentul elevilor. A construit o bază sportivă modernă, în care s-au băgat din bugetul local 1,4 milioane de lei. Evident, are toalete moderne, dar care sunt pentru sportivi şi public, în timp ce elevii şi profesorii şcolii sunt trimişi la latrine. Clubul sportiv demn de o ligă superioră are vestiare, tribune, grupuri sanitare dotate chiar şi cu duş şi se află la mică distanţă de şcoală.

Primarul actual, Coraş Emanuel Horhat, spune că încearcă să repare această gafă a fostei administraţii. „Această investiţie nouă (baza sportivă–n.r.) a fost considerată prioritară faţă de liceu, deşi echipa de fotbal activează în liga a cincea seria B din campionatul judeţean. Investiţia s-a făcut chiar când era în liga a şasea, ultima ligă. Eu ştiu că trebuie investit în sport, dar copiii sunt prioritate, iar aici s-au băgat bani din bugetul local”, ne-a declarat primarul.

„Nici în Africa nu e aşa”

Părinţii şi dascălii sunt indignaţi şi se plâng de ani de zile, dar cu asta au rămas. Directoarea şcolii, Mirela Bociort, ne spune că latrinele sunt demne de o ţară subdezvoltată: „Nu avem condiţii de 2017, fără supărare! Cred totuşi că nici în Africa nu este aşa, arată foarte urât, este ca în ţările subdezvoltate. Zidurile sunt ridicate, dar stagnăm de ani buni, de şapte ani sunt în această şcoală şi nu s-a mişcat nimic la noile grupuri sanitare. Acoperişul e spart la WC-uri şi plouă, iar iarna e frig”.

Poate la anu’

Primarul din Beliu spune că după numeroase demersuri a primit bani pentru grupurile sanitare de la Guvern, respectiv 2,7 milioane de lei, iar în ultimele luni a fost realizat proiectul tehnic necesar lucrării. În acest moment, investiţia este în faza organizării licitaţiei de atribuire a lucrărilor, însă procedurile vor dura luni de zile, iar şantierul, alte luni. Astfel, cel mai repede elevii vor putea beneficia de condiţii decente abia din toamna anului 2018.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor