Lavinia Coțofană, exclusă definitiv din magistratură!

De Ioana Costas
Reactualizat la:
11Comentarii
Lavinia Coțofană, exclusă definitiv din magistratură!
Fosta judecătoare a fost exclusă definitiv din magistratură, ieri, 9 octombrie. Înalta Curte de Casație și Justiție a avut ultimul cuvânt.

În 31 octombrie 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât excluderea din magistratură a lui Coțofană în baza unei acțiuni disciplinare formulată de Inspecția Judiciară (IJ) împotriva judecătoarei (la acea vreme). Coțofană a ajuns în atenția Inspecției Judiciare pentru următoarele abateri: nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii și exercitarea funcției cu rea-credință.

Acțiunea disciplinară a Inspecției Judiciare a ajuns pe masa celor de la CSM, iar în 31 octombrie, aceștia au hotărât: „În şedinţa de azi, 31 octombrie 2016, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Coţofană Lavinia, judecător în cadrul Judecătoriei Arad. În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în <<excluderea din magistratură>> pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi t) teza I din acelaşi act normativ, constând în <<nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii>> şi <<exercitarea funcţiei cu rea-credinţă…>>”.

Hotărârea CSM a putut fi atacată cu recurs de către Lavinia Coțofană la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Și asta a și făcut fosta judecătoare. Și Inspecția Judiciară a formulat recurs împotriva deciziei CSM – care a admis doar în parte acțiunea disciplinară formulată de IJ.

Ieri, ÎCCJ a hotărât să respingă recursul înaintat de Coțofană ca fiind nefondat. „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr.23J din 31 octombrie 2016, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr.20/J/2016. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Coţofană Lavinia – Nicoleta, judecător în cadrul Judecătoriei Arad, împotriva aceleiaşi hotărâri, precum şi împotriva Încheierii din 14 septembrie 2016 şi Încheierii din camera de consiliu de la 3 ianuarie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr.20/J/2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2017”, se arată în hotărârea ÎCCJ.

Poziţia fostei judecătoare

„Am luat act cu surprindere de decizia pronunţată (…). Am convingerea fermă că este vorba despre o eroare judiciară, rezervându-mi dreptul de a detalia suplimentar în momentul în care voi primi motivarea deciziei. În opinia mea, decizia de excludere din magistratură a unui judecător pentru că şi-a îndeplinit obligaţia legală de a sesiza Ministerul Public în legătură cu indiciile de infracţiuni sesizate în exercitarea funcţiei de magistrat, conform legii, dovedeşte pe deplin necesitatea menţinerii Mecanismului de Cooperare şi Verificare în România”, a detaliat, în apărarea sa, pe pagina sa de Facebook, Lavina Cotofană. Fostul judecător a mai făcut referire şi la Inspecţia Judiciară şi intenţiile de a o aduce pe aceasta „în poziţie de instituţie cheie şi responsabilă a statului de drept” sau la faptul că o decizie inversă ar fi „pus  reflectorul asupra obligaţiei legale a judecătorilor de a sesiza infracţiunile comise în instanţă”.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor