Legea ambroziei, modificată la propunerea arădenilor!

De Andreea Pintea
2Comentarii
Legea ambroziei, modificată la propunerea arădenilor!
Grupul de lucru iniţiat la Arad îşi dovedeşte eficienţa: o propunere făcută de specialiști a dus la modificarea legii privind combaterea ambroziei.

O serie de observaţii formulate de grupul de lucru privind combaterea ambroziei în judeţul Arad au fost luate în considerare în elaborarea Legii combaterii ambroziei.

Grupul cuprinde medici, specialişti în ecologie, cadre universitare, reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai administraţiei judeţene, și a fost constituit în urma consultării publice desfășurată la începutul acestei luni la Arad.

„Legea de combatere a ambroziei a trecut de Senat şi a fost modificată în urma seriei de observaţii trimise de noi Parlamentului. Două deficienţe majore – obligativitatea pentru proprietarii de terenuri de a cosi, o singură dată pe an, această plantă, respectiv cosirea în timpul înfloririi, nu mai apar în forma actuală a Legii. O singură cosire pe an nu este suficientă, deoarece aceasta va stimula înmulţirea şi răspândirea puternică a plantei, iar cosirea în perioada de înflorire duce la răspândirea polenului. Pentru rezultate eficiente, planta trebuie să fie cosită în mod repetat, înainte de perioada de înflorire”, a afirmat Paul Hac, specialist în ecologie în cadrul asociaţiei Excelsior Arad şi membru al grupului de lucru pentru combaterea ambroziei.

Rezultate vizibile

Pe de altă parte, Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a subliniat faptul că eforturile membrilor grupului de lucru au cunoscut deja primele rezultate: „Este încurajator că primele rezultate ale activităţii grupului de lucru au început să fie vizibile, că observaţiile trimise de noi au fost luate în considerare în elaborarea Legii. Am întocmit un calendar de acţiune, vom continua să ne implicăm şi să luăm măsuri concrete pentru a ţine sub control această plantă care afectează sănătatea a zeci de mii de arădeni şi le creează un disconfort major”.

O nouă întâlnire

Miercuri, 25 octombrie, la sediul Consiliului Judeţean Arad, a avut loc o nouă întâlnire a grupului de lucru privind combaterea ambroziei în judeţul Arad. S-au discutat aspecte privind modalităţile de informare şi conştientizare a populaţiei, cât şi de acţiune şi monitorizare în domeniul reglementărilor legale.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor