De asemenea, în aviz era specificată o cantitate de 1 metru cub specia fag, care nu era transportată efectiv. „Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010, fiind dispusă confiscarea valorică a sumei de 164,22 de lei (contravaloarea unui metru cub material lemnos specia fag). De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea suplimentară de 1,72 metri cubi material lemnos din specia cer”, au precizat repezentanții IPJ Arad.
Potrivit acestora, „deținerea de materiale lemnoase fără documente care să ateste legalitatea provenienței acestora sau transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau cu aviz de însoțire a cărui valabilitate a expirat, constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 10.000 lei – după caz – și reținerea materialelor lemnoase în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscarea acestora”.
Lemne fără documente legale, depistate de polițiști la Lipova
Lemne fără documente legale, depistate de polițiști la Lipova
Polițiștii din Săvârșin, împreună cu cei din Vărădia de Mureș au depistat un transport ilegal de lemne. Astfel, polițiștii au depistat în trafic, pe DN 7, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat de 36 ani, din Fântânele, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,72 metri cubi material lemnos specia cer, depășind cu 1,72 metri cubi cantitatea de material lemnos înscrisă în avizul de însoțire.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
1
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
1
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!