Lindsay Lohan, în sfârşit în pas cu moda…

Reactualizat la:
Lindsay Lohan, în sfârşit în pas cu moda…
Adesea criticată pentru stilul vestimentar, Lindsay Lohan a reuşit poate pentru prima dată în viaţa ei performanţa a trei ţinute consecutive de excepţie.

Actriţa din „Mean Girls” a făcut furori în rochia roz fără bretele, foarte vaporoasă în care a realizat un pictorial la Hollywood. Foarte inspirată a fost şi oja aurie, dar şi rujul roşu aprins.

Mai târziu, Lindsay şi-a făcut o apariţie „albastră”. Bruneta a ales să poarte o bluză lungă albastru-aprins, la care a adăugat o pereche de colanţi negri. De remarcat este faptul că şi-a asortat şi machiajul la vestimentaţie.

Piesa de rezistenţă o reprezintă însă rochia purtată la deschiderea unui magazin „Fendi”. Negrul cu motive concentrice şi pantofii decupaţi au făcut senzaţie.

În plan personal, viaţa vedetei de 21 de ani a fost marcată de perioada în care a stat la reabilitare, unde s-a tratat de problemele sale cu alcoolul. În plus, starul de cinema a ţinut să precizeze că preferă să-şi petreacă timpul acasă, decât să fie înconjurată la tot pasul de amici. „Îmi place să stau şi cu prietenii, dar mai mult îmi place acasă. Asta nu înseamnă că n-am să mai merg vreodată într-un club de noapte. Ar însemna să mint”, a mărturisit Lindsay.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase