Linie de credit prelungită la CTP

4Comentarii
Linie de credit prelungită la CTP
ARAD – Încasările scăzute ale CTP obligă compania să prelungească linia de credit în valoare de 1,4 milioane de lei.

Consilierii locali sunt chemaţi, cu doar câteva zile înainte de Anul Nou, mai exact miercuri, pe 29 decembrie, ora 10.00, să voteze o sumedenie de proiecte propuse de executiv. Printre acestea, unul dintre cele mai interesante (deşi pe listă sunt zeci de proiecte cu greutate, care ar putea provoca schimbări majore în oraş), este cel prin care Compania de Transport Public (CTP) cere prelungirea liniei de credit luată deja.

Hotărârea face referire, cu exactitate, la „acordarea unui mandat special reprezentanţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor pentru aprobarea unor măsuri privitoare la S.C. Compania de Transport Public S.A”. Aleşii sunt chemaţi să-şi dea votul pentru prelungirea liniei de credit  în valoare de 1.450.000 lei şi a garanţiilor imobiliare aferente acestui contract de credit, pentru radierea punctelor de lucru Hala atelier, Staţie alimentare carburanţi, clădire birou, clădire paznic, platformă, situat în Gurahonţ şi Autogara din Sebiş (Parcul Libertăţii nr.1), dar şi pentru prelungirea duratei punctului de lucru Spaţii parcare, întreţinere autobuze şi birou din Gurahonţ, str. Iosaşiului nr.6, judeţul Arad.

Lipsa încasărilor

CTP îşi justifică cea mai importantă dintre solicitări – cea a prelungirii liniei de credit prin încasările tot mai scăzute: „Este necesară aprobarea unor măsuri privind activitatea curentă a societăţii şi atragerea/menţinerea unor surse financiare în condiţiile în care încasările au scăzut foarte mult”.

JA- A.B.D.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor